De această dată, trezirea lui Ghiță fu una cu gust amar de la berea cu murături, urmată de-un râgâit puternic cu miros de sulf. Se simțea rău; din ce mâncase aseară ținea minte doar murăturile iar ultima secvență clară din memoria lui era vocea lui Bibi. În timp ce Ghiță, cu buda-n brațe, hrănea rațele de zor, Bibi îi cânta ”Hai ș-om bea!”. Apoi întuneric.
Și acum se trezi cu o durere de burtă și o senzație de balonare; se simțea un adevărat laborator de chimie în timp ce tractul său digestiv interpreta sonata numărul 6 pentru intestine și esofag. Cel puțin de un lucru era bucuros – deși gazele ieșeau pe ambele orificii, era sigur că de data aceasta, ce-i mai rămase din mâncarea de aseară va ieși pe unde trebuie. Așa că, se ridică hotărât și cu ajutorul pereților înaintă spre closet, unde urma să se dezlănțuie furtuna mațelor.
Stând deasupra tunetelor și uneori săltând de la amploarea fenomenului, Ghiță își căuta ocupație. Ar fi fost bucuros să citească și eticheta de pe pasta de dinți dar, din păcate, aceasta era prea departe ca să o ajungă doar întinzând mâna și situația curentă nu-i permitea să se ridice. Văzându-se neputincios în a-și atinge scopul procedă ca și oricare altul în situația lui – se resemnă; nu și neuronul său. În scurt timp, își dădu seama că în cap îi zburdau întrebări existențiale – ce fac eu?, care-i scopul meu în viață?, unde-i locul meu pe lumea asta? Copleșit de aceste întrebări își mai încordă o dată mușchii abdominali și căzu pe gânduri.
”Toți vor să le fie bine. Toți vor să trăiască bine și să se simtă ca-n rai. Da’ oare raiul meu unde-i?” se încruntă Ghiță întrebându-se. Nu știa ce să-și răspundă. Își adresă altă întrebare – ”De fapt, ce e raiul pentru mine?”. Prin minte-i trecură pasaje biblice despre Adam și Eva, pasaje îngropate adânc printre amintirile copilăriei. O dată cu ele, veni și răspunsul – ”raiul e acolo unde e bine… Dar mie mi-e bine?”, continuă el monologul interior. ”Toată ziua stau în gunoaie, înconjurat de mormane de mizerie, doar seara parcă-i mai vesel când ies și eu la o bere cu băieții. Dar și atunci, nu fac decât să mă îmbăt ca un porc cu Bibi și nici nu mai țin minte pe unde adorm”. Aici și-a întrerupt firul gândurilor cu o încordare și mai zdravănă a mușchilor abdominali pentru a se descotorosi de încă o serie de resturi ale digestiei. O dată cu acestea, prin gândurile sale grele și cenușii ca niște nori de toamnă târzie se strecură o rază de lumină – ”…cel puțin o am pe Alondra lângă mine; ea mă înțelege, mă susține și nu mă ceartă niciodată!..”.
Petrecu mult timp tot gândindu-se la bucățica lui de rai, ba încruntându-se, ba luminându-se la față și când, o dată satisfăcute nevoile biologice își ridica pantalonii exclamă
– Ce ușor și liber mă simt; ce bine; chiar ca-n rai!
Default Page 
🙂