Arhiva

Posts Tagged ‘planificare’

Despre planificare

2 Martie, 2015 Lasă un comentariu
Partea II

Pornit dintr-un avânt extatic spre celălalt capăt al esplanadei Ghiță a început s-o traverseze, cu roaba în față, ca un spărgător de gheață – împingea încăpățânat roaba înainte aburcând-o peste mormane mai mici și lăsând în urma sa, ca un val, o dâră făcută de gunoaiele strivite sau aruncate de presiunea roții la câțiva centimetri depărtare. Ajuns la capătul opus, s-a oprit pentru un minut să-și tragă răsuflarea înainte să încarce roaba; în acest răstimp se gândea că parcă-i cam greu să împingi hardughia de roabă prin și peste atâta amar de gunoaie dar, își spunea el ”… e dimineață și nu m-am încălzit bine… Și în plus, doar așa mi-am planificat; ce mă fac acum? Renunț?”.

Tot cu aceste gânduri a încărcat roaba și s-a apucat s-o împingă până la basculantă. De data aceasta, deși pornise cu același avânt și râvnă, greutatea încărcăturii a început să-și spună cuvântul încă din primii metri parcurși așa încât, atunci când a ajuns la basculantă pe Ghiță deja îl trecuse un rând zdravăn de sudoare. La a doua pauză, cu respirația îngreunată și picăturile de transpirație prelingându-i-se de pe frunte Ghiță s-a gândit că necătând la planificarea lui, ceva totuși merge prost; ”N-are cum să trebuiască un efort așa de mare! Ceva nu fac bine. Dar ce?”

Imediat ce s-a pornit din nou spre capătul opus al esplanadei și-a dat seama: ”Stai că eu de fiecare dată împing ca prostul gunoaiele astea în părți și de asta obosesc ca un cal.” Se opri pentru câteva momente ca să arunce o privire de ansamblu; ”Mai am ceva ture de făcut cu roaba; n-ar fi bine mai întâi să trec cu lopata și să fac câteva dâre ca să-mi fie mai ușor?” Zis și făcut pentru a doua oară; prima dâră fiind deja schițată în urma efortului sisific depus în tura anterioară, celelalte au fost făcute într-o a doua pornire zeloasă alimentată de energia speranței că de data aceasta totul va ieși bine, ca la carte.

După ce-a isprăvit cu dârele Ghiță a apucat din nou roaba cu un gest puternic și hotărât așa cum s-ar apuca un țăran bine făcut de coarnele plugului pentru a trage încă o brazdă. După alte două roabe descărcate în basculantă, Ghiță și-a dat seama că nu toate dârele sale duc direct la basculantă; în unele cazuri, ca să ajungă acolo, trebuia să ocolească trecând prin mai multe intersecții dar optimismul său nu l-a lăsat să vadă asta ca un impediment; dimpotrivă, această constatare a fost considerată ca un beneficiu adus de abordarea tactică – efortul depus pentru a împinge roaba pe un traseu mai lung era substanțial mai mic decât efortul necesar pentru a traversa direct chiar și niște porțiuni mici de pavaj necurățate de gunoaie. Un surâs bucuros i-a apărut pe buze – ”Uite că merge!..” și-a spus cu bucurie în timp ce mai descărca o roabă. ”Mai știi, poate chiar termin mai repede azi?!” – îi trecu bucuros prin gând împreună cu un fior energizant care i-a fulgerat tot corpul.

Încă o pornire în plină râvnă și ultimul morman de gunoi a dispărut scufundat după bordul adânc al platformei de la basculantă. Cu aceeași ardoare, fără nici măcar să facă o pauză, Ghiță s-a apucat imediat de măturat. Mătura îndârjit, ca un titan care luptă împotriva intemperiilor lui Zeus mânuind mătura cu dibăcia unui maestru dirijor – niciun gest nu era în zadar, niciun strop de energie nu era irosit; în simfonia stranie a mișcărilor stânga-dreapta cu târnul, a baletului ciudat al întoarcerilor, pașilor laterali și mișcărilor semicirculare un ochi neantrenat putea vedea acea armonie oximoronică a banalului interpolat cu o măiestrie perfecționată în ani și ani de experiență; un ochi antrenat însă, putea vedea și mai mult – se putea vedea o modalitate aproape perfectă de conservare a energiei. Pentru Ghiță nu era decât o muncă mecanică, ceva căruia el nu-i mai acorda nicio atenție dar care-i permitea să-și lase gândurile libere; pentru alții însă ar fi fost o operă.

În urma lui rămânea lumină – deși soarele deja apusese curățenia pavajului scăldat în lumina crepusculară contrasta puternic cu imaginea dezolantă de mai înainte făcând razele moi să se reflecte într-o strălucire mată de catifea. Aceeași strălucire aducea pe fața obosită a lui Ghiță o expresie de mulțumire de sine în lumina căreia oboseala începea să pălească încetul cu încetul. Dar, mai era până la sfârșit. Deja pentru a treia oară Ghiță și-a dat seama că în marșul său glorios a pornit cu stângul când a văzut că dârele de mai înainte nu-l ajutau mai deloc acum – măturând pavajul porțiune cu porțiune se vedea nevoit să acopere parțial unele poteci și atunci când gunoiul adunat făcea de-o roabă nu toate potecile duceau la basculantă – multe din ele erau acoperite tot de către el cu un stat și mai gros de gunoaie decât erau la început făcând imposibilă deplasarea și așa tărăgănată de oboseală.

Într-un alt răstimp de răgaz, de data aceasta mai lung decât de obicei, a treia ajustare a planului inițial a luat naștere – de data aceasta Ghiță a făcut cinci dâre care împărțeau spațiul rămas în șase parcele longitudinale. Apoi, cu aceeași înflăcărare și dibăcie de mai înainte a reînceput să măture fiecare parcelă. Deși obosit, a constatat nu fără bucurie că această împărțire era cea mai eficientă de până acum – gunoiul împins de târn înainte nu acoperea nicio potecă și nu avea cum să-i mai incomodeze mișcarea cu roaba plină.  Simplitatea acestei soluții i-a mai dat un impuls de energie și cu această nouă rezervă de forță a reușit în sfârșit să măture esplanada până la capăt.

Ultima roabă n-a mai simțit-o dar nici nu mai avea puteri să o simtă. A răsturnat-o mecanic și a căzut jos de oboseală. Se uita pierdut peste esplanada luminată de felinare în timp ce în minte făcea bilanțul: ”Halal planificare am făcut! Am lucrat la fel de mult, ba chiar mai mult dacă e să mă gândesc de câte ori am tot făcut potecile alea prin gunoaie pentru ca mai apoi să le acopăr la loc…”

”Și doar a fost atât de simplu – trebuia doar să fac niște poteci longitudinale și atât! Nici nu ocoleam în drum spre basculantă, nici nu le-aș fi acoperit după ce m-am apucat de măturat… De ce nu m-am gândit la asta de la început? Dacă-mi făceam planul de la început așa, cu siguranță terminam mai repede…”

A scuturat din cap parcă trezindu-se dintr-un vis: afară era întuneric de-a binelea, corpul îl durea din toate încheieturile; era obosit, flămând, însetat și plin de praf. Și-a dat seama că deși spera să mai ajungă pe la birt ca să-l vadă pe Bibi, nu mai avea puteri pentru așa ceva. Consolat, s-a pornit spre casă aruncând o ultimă privire spre esplanada proaspăt curățată:

– Bună-i planificarea asta dar trebuie făcută cu cap!..

Despre planificare

23 Februarie, 2015 Lasă un comentariu

Who fails to plan plans to fail.

Partea I

Cu coatele înfundate câțiva milimetri în jegul de pe masă, ținându-și berea într-o mână și cu barba sprijinită în cealaltă, Ghiță sufla plictisit o șuviță de păr care-i tot dădea în ochi limitându-i și mai mult vizibilitatea vădit afectată de consumul de alcool și perdeaua de fum de mahoarcă atotprezentă după lăsarea serii în birtul de la colt.

Era singur și frânt de oboseală. În ultima perioadă, destul de lungă și după cum îi spunea instinctul nici pe departe de a se apropia de sfârșit, a fost copleșit de muncă, sarcini de lucru și o mulțime de chestii personale mărunte dar care nu așteptau amânare. Cu atâtea pe cap, s-a dedicat trup și suflet muncii; oricât ar fi fost de obosit, de fiecare dată când vroia să renunțe la tot și s-o ia în toate cele patru părți ale lumii, o voce interioară îi spunea cu autoritatea unui dictator – ”Te-ai apucat de-un lucru – fii bărbat și du-l până la capăt!” ceea ce îl făcea să strângă în pumn toate rămășițele de energie rămase și să-și continue treaba.

Drept consecință, a pierdut contactul cu orice altceva în afara serviciului. Chiar și Bibi care era aproape mereu lângă el acum parcă dispăruse – nu l-a văzut nici el nu mai ține minte de când. Se mai întâlneau ocazional seara pe la birt – schimbau câteva vorbe dar și aceste întâlniri erau scurte – nu mai lungi de două beri căci, după două beri și oboseala de la muncă Ghiță nu mai era în stare nici măcar să-și rostească numele cum trebuie.

Tot cu gândul că poate se întâlnește cu Bibi a venit Ghiță și în seara aceasta la birt; altfel s-ar fi dus direct acasă dar parcă, nici acasă nu-i era a duce  – era prea devreme să se culce și regimul format automat în ultima vreme nu-l lăsa să adoarmă fără să simtă amețeala licorii bahice curgând prin vene. Așteptarea însă, s-a dovedit a fi prea îndelungată… au trecut zeci de minute și Bibi tot nu mai apărea așa că, Ghiță și-a luat o bere.

Sorbind alene, după ce, într-un sfârșit, a reușit să să-și dea șuvița de păr la o parte fără să miște din mâini Ghiță își plimba privirea prin încăperea strâmtă în căutarea a ceva care să-i atragă atenția. Privirea obosită i s-a oprit pe micul ecran al televizorului poziționat ca în toate birturile, sus într-un colț de-asupra barului. La televizor, un glas cadențat propovăduia din spatele unor imagini care se schimbau prea repede ca Ghiță să le poată înțelege despre necesitatea și beneficiile aduse de o gestiune corectă a timpului.

De la beneficii glasul a trecut direct la o listă cu zece strategii esențiale pentru o bună gestiune a timpului. Prima pe listă – concentrarea pe sarcina în curs apoi înlăturarea factorilor externi și tot așa  până când, ajuns la punctul în care trebuia să începi fiecare activitate cu o planificare a unei abordări optime, lui Ghiță i-a picat capacul norocos de la sticla de bere: și-a dat seama că lui tocmai asta-i lipsea în activitatea de zi cu zi – o abordare strategică, într-o serie de pași bine definiți puși într-un plan de lucru.

”Asta era!.. exclamă el în gând cu fața radiind de bucurie. Degeaba trag eu ca boul în plug; dacă nu știu să-mi planific timpul cum trebuie îl irosesc în mare parte pe prostii neesențiale și nu reușesc să fac mai nimic.” Emoția revelației i-a uscat gâtul și bucuria descoperirii cerea, după cum spune tradiția, să fie udată așa că Ghiță s-a supus imediat. Dintr-o singură suflare a ras jumătate de bere care imediat ajunsă în stomac a stârnit ca un muc de țigară aruncat într-o canistră de benzină o adevărată văpaie de gânduri și emoții.

”Și stai Ghiță peste program, trage până cazi pe brazdă și tot nu termini. Mergi acasă obosit, nu te odihnești cu săptămânile, nu-ți vezi prietenii cu lunile dar timpul trece!…” – mai sorbi vreo câteva gâturi de bere – ”Și toate astea pentru că nu știu să-mi pun mintea la contribuție și să gândesc înainte să mă apuc de făcut ceva.” Prima jumătate din a doua bere l-a convins definitiv – cu o mișcare fermă și ochii cruciș a pus sticla pe masă pentru a-și promite ferm: ”De mâine mă apuc și eu să planific înainte de a face ceva. ” Zis și făcut. N-a mai comandat și a treia bere ci a plecat direct acasăa adormit cu ideea de planificare înainte de execuție și toată noaptea a visat zeci de planuri și liste de sarcini evidențiate în diferite culori și ordonate riguros în funcție de importanță…

A doua zi, prezent la datorie de draga dimineață, Ghiță a luat lopata-n mână și s-a apropiat semeț de capătul parcelei pe care trebuia să o curețe ca un viking care se apropie de câmpul de luptă. Planul de seara trecută urma să fie pus în aplicare și ideea unei abordări sistematice care să dea rezultate îi mângâia atât de plăcut imaginația și orgoliul încât până și expresia feței s-a transformat din boțitura obișnuită a unei dimineți premature într-un rânjet îngâmfat al unui general pe câmpul de luptă atunci când știe că are toate avantajele posibile față de inamic și pur și simplu nu poate să nu iasă învingător. Iar în fața lui se întindea ceea ce semăna cu un adevărat câmp de luptă: o esplanadă după un concert. Mormane de gunoaie aruncate claie peste grămadă îngropau ceea ce cu doar o zi în urmă era un coș de gunoi, stârneau în imaginație peisaje dezolante ale unor ruine de după bombardament. Sacoșe și bucăți de pungi de plastic târâte de vântul slab peste stratul de coji de semințe și pahare de plastic care acopereau în întregime pavajul perpetuau imaginea apocaliptică a unei lumi încremenite de groaza atingerii de putrefacție purtată de vântul umed care învăluia totul într-o răceală de cavou.

Dar Ghiță zâmbea – el avea arma secretă pentru această luptă și încet-încet a început s-o pună în aplicare:  ”Mai întâi gunoaiele; le strâng pe toate și le duc la basculantă; voi începe cu cele din capătul opus ca să-mi fie din ce în ce mai ușor pe măsură ce mă apropii de capătul acesta. Apoi, tot din capătul opus încep cu măturatul; las roaba la unu-doi metri distanță, strâng totul până la roabă într-o grămadă, încarc grămada cu lopata și când roaba-i plină o duc la basculantă.” Aruncând o privire rapidă asupra esplanadei s-a și văzut cum strânge gunoaiele, cum mătură și încarcă roaba și o duce la basculantă. Mulțumit de ce-a văzut a și trecut la treabă.

%d blogeri au apreciat asta: