Despre planificare

Partea II

Pornit dintr-un avânt extatic spre celălalt capăt al esplanadei Ghiță a început s-o traverseze, cu roaba în față, ca un spărgător de gheață – împingea încăpățânat roaba înainte aburcând-o peste mormane mai mici și lăsând în urma sa, ca un val, o dâră făcută de gunoaiele strivite sau aruncate de presiunea roții la câțiva centimetri depărtare. Ajuns la capătul opus, s-a oprit pentru un minut să-și tragă răsuflarea înainte să încarce roaba; în acest răstimp se gândea că parcă-i cam greu să împingi hardughia de roabă prin și peste atâta amar de gunoaie dar, își spunea el ”… e dimineață și nu m-am încălzit bine… Și în plus, doar așa mi-am planificat; ce mă fac acum? Renunț?”.

Tot cu aceste gânduri a încărcat roaba și s-a apucat s-o împingă până la basculantă. De data aceasta, deși pornise cu același avânt și râvnă, greutatea încărcăturii a început să-și spună cuvântul încă din primii metri parcurși așa încât, atunci când a ajuns la basculantă pe Ghiță deja îl trecuse un rând zdravăn de sudoare. La a doua pauză, cu respirația îngreunată și picăturile de transpirație prelingându-i-se de pe frunte Ghiță s-a gândit că necătând la planificarea lui, ceva totuși merge prost; ”N-are cum să trebuiască un efort așa de mare! Ceva nu fac bine. Dar ce?”

Imediat ce s-a pornit din nou spre capătul opus al esplanadei și-a dat seama: ”Stai că eu de fiecare dată împing ca prostul gunoaiele astea în părți și de asta obosesc ca un cal.” Se opri pentru câteva momente ca să arunce o privire de ansamblu; ”Mai am ceva ture de făcut cu roaba; n-ar fi bine mai întâi să trec cu lopata și să fac câteva dâre ca să-mi fie mai ușor?” Zis și făcut pentru a doua oară; prima dâră fiind deja schițată în urma efortului sisific depus în tura anterioară, celelalte au fost făcute într-o a doua pornire zeloasă alimentată de energia speranței că de data aceasta totul va ieși bine, ca la carte.

După ce-a isprăvit cu dârele Ghiță a apucat din nou roaba cu un gest puternic și hotărât așa cum s-ar apuca un țăran bine făcut de coarnele plugului pentru a trage încă o brazdă. După alte două roabe descărcate în basculantă, Ghiță și-a dat seama că nu toate dârele sale duc direct la basculantă; în unele cazuri, ca să ajungă acolo, trebuia să ocolească trecând prin mai multe intersecții dar optimismul său nu l-a lăsat să vadă asta ca un impediment; dimpotrivă, această constatare a fost considerată ca un beneficiu adus de abordarea tactică – efortul depus pentru a împinge roaba pe un traseu mai lung era substanțial mai mic decât efortul necesar pentru a traversa direct chiar și niște porțiuni mici de pavaj necurățate de gunoaie. Un surâs bucuros i-a apărut pe buze – ”Uite că merge!..” și-a spus cu bucurie în timp ce mai descărca o roabă. ”Mai știi, poate chiar termin mai repede azi?!” – îi trecu bucuros prin gând împreună cu un fior energizant care i-a fulgerat tot corpul.

Încă o pornire în plină râvnă și ultimul morman de gunoi a dispărut scufundat după bordul adânc al platformei de la basculantă. Cu aceeași ardoare, fără nici măcar să facă o pauză, Ghiță s-a apucat imediat de măturat. Mătura îndârjit, ca un titan care luptă împotriva intemperiilor lui Zeus mânuind mătura cu dibăcia unui maestru dirijor – niciun gest nu era în zadar, niciun strop de energie nu era irosit; în simfonia stranie a mișcărilor stânga-dreapta cu târnul, a baletului ciudat al întoarcerilor, pașilor laterali și mișcărilor semicirculare un ochi neantrenat putea vedea acea armonie oximoronică a banalului interpolat cu o măiestrie perfecționată în ani și ani de experiență; un ochi antrenat însă, putea vedea și mai mult – se putea vedea o modalitate aproape perfectă de conservare a energiei. Pentru Ghiță nu era decât o muncă mecanică, ceva căruia el nu-i mai acorda nicio atenție dar care-i permitea să-și lase gândurile libere; pentru alții însă ar fi fost o operă.

În urma lui rămânea lumină – deși soarele deja apusese curățenia pavajului scăldat în lumina crepusculară contrasta puternic cu imaginea dezolantă de mai înainte făcând razele moi să se reflecte într-o strălucire mată de catifea. Aceeași strălucire aducea pe fața obosită a lui Ghiță o expresie de mulțumire de sine în lumina căreia oboseala începea să pălească încetul cu încetul. Dar, mai era până la sfârșit. Deja pentru a treia oară Ghiță și-a dat seama că în marșul său glorios a pornit cu stângul când a văzut că dârele de mai înainte nu-l ajutau mai deloc acum – măturând pavajul porțiune cu porțiune se vedea nevoit să acopere parțial unele poteci și atunci când gunoiul adunat făcea de-o roabă nu toate potecile duceau la basculantă – multe din ele erau acoperite tot de către el cu un stat și mai gros de gunoaie decât erau la început făcând imposibilă deplasarea și așa tărăgănată de oboseală.

Într-un alt răstimp de răgaz, de data aceasta mai lung decât de obicei, a treia ajustare a planului inițial a luat naștere – de data aceasta Ghiță a făcut cinci dâre care împărțeau spațiul rămas în șase parcele longitudinale. Apoi, cu aceeași înflăcărare și dibăcie de mai înainte a reînceput să măture fiecare parcelă. Deși obosit, a constatat nu fără bucurie că această împărțire era cea mai eficientă de până acum – gunoiul împins de târn înainte nu acoperea nicio potecă și nu avea cum să-i mai incomodeze mișcarea cu roaba plină.  Simplitatea acestei soluții i-a mai dat un impuls de energie și cu această nouă rezervă de forță a reușit în sfârșit să măture esplanada până la capăt.

Ultima roabă n-a mai simțit-o dar nici nu mai avea puteri să o simtă. A răsturnat-o mecanic și a căzut jos de oboseală. Se uita pierdut peste esplanada luminată de felinare în timp ce în minte făcea bilanțul: ”Halal planificare am făcut! Am lucrat la fel de mult, ba chiar mai mult dacă e să mă gândesc de câte ori am tot făcut potecile alea prin gunoaie pentru ca mai apoi să le acopăr la loc…”

”Și doar a fost atât de simplu – trebuia doar să fac niște poteci longitudinale și atât! Nici nu ocoleam în drum spre basculantă, nici nu le-aș fi acoperit după ce m-am apucat de măturat… De ce nu m-am gândit la asta de la început? Dacă-mi făceam planul de la început așa, cu siguranță terminam mai repede…”

A scuturat din cap parcă trezindu-se dintr-un vis: afară era întuneric de-a binelea, corpul îl durea din toate încheieturile; era obosit, flămând, însetat și plin de praf. Și-a dat seama că deși spera să mai ajungă pe la birt ca să-l vadă pe Bibi, nu mai avea puteri pentru așa ceva. Consolat, s-a pornit spre casă aruncând o ultimă privire spre esplanada proaspăt curățată:

– Bună-i planificarea asta dar trebuie făcută cu cap!..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s