Prima pagină > Saga lui Ghiţă > Despre planificare

Despre planificare

Partea II

Pornit dintr-un avânt extatic spre celălalt capăt al esplanadei Ghiță a început s-o traverseze, cu roaba în față, ca un spărgător de gheață – împingea încăpățânat roaba înainte aburcând-o peste mormane mai mici și lăsând în urma sa, ca un val, o dâră făcută de gunoaiele strivite sau aruncate de presiunea roții la câțiva centimetri depărtare. Ajuns la capătul opus, s-a oprit pentru un minut să-și tragă răsuflarea înainte să încarce roaba; în acest răstimp se gândea că parcă-i cam greu să împingi hardughia de roabă prin și peste atâta amar de gunoaie dar, își spunea el ”… e dimineață și nu m-am încălzit bine… Și în plus, doar așa mi-am planificat; ce mă fac acum? Renunț?”.

Tot cu aceste gânduri a încărcat roaba și s-a apucat s-o împingă până la basculantă. De data aceasta, deși pornise cu același avânt și râvnă, greutatea încărcăturii a început să-și spună cuvântul încă din primii metri parcurși așa încât, atunci când a ajuns la basculantă pe Ghiță deja îl trecuse un rând zdravăn de sudoare. La a doua pauză, cu respirația îngreunată și picăturile de transpirație prelingându-i-se de pe frunte Ghiță s-a gândit că necătând la planificarea lui, ceva totuși merge prost; ”N-are cum să trebuiască un efort așa de mare! Ceva nu fac bine. Dar ce?”

Imediat ce s-a pornit din nou spre capătul opus al esplanadei și-a dat seama: ”Stai că eu de fiecare dată împing ca prostul gunoaiele astea în părți și de asta obosesc ca un cal.” Se opri pentru câteva momente ca să arunce o privire de ansamblu; ”Mai am ceva ture de făcut cu roaba; n-ar fi bine mai întâi să trec cu lopata și să fac câteva dâre ca să-mi fie mai ușor?” Zis și făcut pentru a doua oară; prima dâră fiind deja schițată în urma efortului sisific depus în tura anterioară, celelalte au fost făcute într-o a doua pornire zeloasă alimentată de energia speranței că de data aceasta totul va ieși bine, ca la carte.

După ce-a isprăvit cu dârele Ghiță a apucat din nou roaba cu un gest puternic și hotărât așa cum s-ar apuca un țăran bine făcut de coarnele plugului pentru a trage încă o brazdă. După alte două roabe descărcate în basculantă, Ghiță și-a dat seama că nu toate dârele sale duc direct la basculantă; în unele cazuri, ca să ajungă acolo, trebuia să ocolească trecând prin mai multe intersecții dar optimismul său nu l-a lăsat să vadă asta ca un impediment; dimpotrivă, această constatare a fost considerată ca un beneficiu adus de abordarea tactică – efortul depus pentru a împinge roaba pe un traseu mai lung era substanțial mai mic decât efortul necesar pentru a traversa direct chiar și niște porțiuni mici de pavaj necurățate de gunoaie. Un surâs bucuros i-a apărut pe buze – ”Uite că merge!..” și-a spus cu bucurie în timp ce mai descărca o roabă. ”Mai știi, poate chiar termin mai repede azi?!” – îi trecu bucuros prin gând împreună cu un fior energizant care i-a fulgerat tot corpul.

Încă o pornire în plină râvnă și ultimul morman de gunoi a dispărut scufundat după bordul adânc al platformei de la basculantă. Cu aceeași ardoare, fără nici măcar să facă o pauză, Ghiță s-a apucat imediat de măturat. Mătura îndârjit, ca un titan care luptă împotriva intemperiilor lui Zeus mânuind mătura cu dibăcia unui maestru dirijor – niciun gest nu era în zadar, niciun strop de energie nu era irosit; în simfonia stranie a mișcărilor stânga-dreapta cu târnul, a baletului ciudat al întoarcerilor, pașilor laterali și mișcărilor semicirculare un ochi neantrenat putea vedea acea armonie oximoronică a banalului interpolat cu o măiestrie perfecționată în ani și ani de experiență; un ochi antrenat însă, putea vedea și mai mult – se putea vedea o modalitate aproape perfectă de conservare a energiei. Pentru Ghiță nu era decât o muncă mecanică, ceva căruia el nu-i mai acorda nicio atenție dar care-i permitea să-și lase gândurile libere; pentru alții însă ar fi fost o operă.

În urma lui rămânea lumină – deși soarele deja apusese curățenia pavajului scăldat în lumina crepusculară contrasta puternic cu imaginea dezolantă de mai înainte făcând razele moi să se reflecte într-o strălucire mată de catifea. Aceeași strălucire aducea pe fața obosită a lui Ghiță o expresie de mulțumire de sine în lumina căreia oboseala începea să pălească încetul cu încetul. Dar, mai era până la sfârșit. Deja pentru a treia oară Ghiță și-a dat seama că în marșul său glorios a pornit cu stângul când a văzut că dârele de mai înainte nu-l ajutau mai deloc acum – măturând pavajul porțiune cu porțiune se vedea nevoit să acopere parțial unele poteci și atunci când gunoiul adunat făcea de-o roabă nu toate potecile duceau la basculantă – multe din ele erau acoperite tot de către el cu un stat și mai gros de gunoaie decât erau la început făcând imposibilă deplasarea și așa tărăgănată de oboseală.

Într-un alt răstimp de răgaz, de data aceasta mai lung decât de obicei, a treia ajustare a planului inițial a luat naștere – de data aceasta Ghiță a făcut cinci dâre care împărțeau spațiul rămas în șase parcele longitudinale. Apoi, cu aceeași înflăcărare și dibăcie de mai înainte a reînceput să măture fiecare parcelă. Deși obosit, a constatat nu fără bucurie că această împărțire era cea mai eficientă de până acum – gunoiul împins de târn înainte nu acoperea nicio potecă și nu avea cum să-i mai incomodeze mișcarea cu roaba plină.  Simplitatea acestei soluții i-a mai dat un impuls de energie și cu această nouă rezervă de forță a reușit în sfârșit să măture esplanada până la capăt.

Ultima roabă n-a mai simțit-o dar nici nu mai avea puteri să o simtă. A răsturnat-o mecanic și a căzut jos de oboseală. Se uita pierdut peste esplanada luminată de felinare în timp ce în minte făcea bilanțul: ”Halal planificare am făcut! Am lucrat la fel de mult, ba chiar mai mult dacă e să mă gândesc de câte ori am tot făcut potecile alea prin gunoaie pentru ca mai apoi să le acopăr la loc…”

”Și doar a fost atât de simplu – trebuia doar să fac niște poteci longitudinale și atât! Nici nu ocoleam în drum spre basculantă, nici nu le-aș fi acoperit după ce m-am apucat de măturat… De ce nu m-am gândit la asta de la început? Dacă-mi făceam planul de la început așa, cu siguranță terminam mai repede…”

A scuturat din cap parcă trezindu-se dintr-un vis: afară era întuneric de-a binelea, corpul îl durea din toate încheieturile; era obosit, flămând, însetat și plin de praf. Și-a dat seama că deși spera să mai ajungă pe la birt ca să-l vadă pe Bibi, nu mai avea puteri pentru așa ceva. Consolat, s-a pornit spre casă aruncând o ultimă privire spre esplanada proaspăt curățată:

– Bună-i planificarea asta dar trebuie făcută cu cap!..

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: