De 8 martie

Partea II

Fără să știe de ce, Ghiță s-a așezat lângă necunoscut:

– Și, a întrebat șovăitor, ce s-a întâmplat cu ea?

– Păi, stai să vezi! Ieri, am vrut și eu, ca tot omul, să o fac să se simtă specială de opt martie. Așa că, dis de dimineață am început să mă pregătesc cum știam eu mai bine și am zis să încep cu micul dejun în pat. Așa că, m-am trezit cu noaptea-n cap, când ea încă dormea și m-am dus tiptil la bucătărie. O dată ajuns acolo, fă mâncare dacă poți! Caută oale, caută farfurii, cotrobăie prin sertare după o lingură – parcă le-a ascuns din adins de cu seară, frate! M-am învârtit ca o curcă chioară prin bucătărie tot căutând câte-un fleac de ustensilă câteva ore!..

– Hm.., l-a întrerupt Ghiță – după cum se vede, nu dai prea des pe la bucătărie…

– Cum să nu?! Că doar, unde crezi că mănânc, la restaurant? Însă eu nu am treabă cu gătitul; de gătit gătește nevastă-mea…

– În fiecare zi?

– Păi nu? se uită mirat necunoscutul. Și cum îți spuneam, m-am tot răsucit prin bucătărie până când, într-un sfârșit am reușit să încropesc un dejun cât de cât și când să mă pornesc să i-l duc în pat, ce să vezi? – ea deja se trezise și se pornea spre bucătărie.

– Și ce-ai făcut?

– Ce era să fac? Am ieșit și eu tava în față, i-am spus că i-am pregătit dejunul și să se ducă înapoi în pat să i-l aduc. Să vezi ce fericită era!, făcu necunoscutul o pauză ca să-și tragă răsuflarea.

– Păi și atunci de ce-o tot înjuri pe stradă? întrebă Ghiță confuz. Nu așa voiai să fie?

– Stai că n-am terminat, continuă necunoscutul. După asta, m-am dus să-i cumpăr și un buchet de flori că de! cum să nu-i dai unei femei flori de opt martie? Și la florărie, ia ghici?! Ditamai coada, că doar nu numai eu m-am gândit să cumpăr flori de opt martie. Și ce scumpete, dom’le! Am dat un pumn de bani pe un buchet amărât de flori, buchet pe care înainte îl luam cu câțiva lei…

– Câțiva lei? interveni din nou cu mirare Ghiță. De unde ai cumpărat tu flori cu așa preț și ce fel de flori erau alea de costau atât de puțin?

– Ei na, nu chiar câțiva lei, recunoscu celălalt cu o oarecare vinovăție. Dar, trebuie să recunoști, au crescut mult prețurile la flori față de anul trecut!

Ghiță s-a luminat un pic la față:

– Să înțeleg că nu i-ai mai dăruit soției tale un buchet de flori de anul trecut? a întrebat el cu un ton retoric; știa răspunsul dar nu se putea abține să nu întrebe…

– Păi nu?, cu aceeași mirare în priviri răspunse interlocutorul său. Adăugă apoi, după o pauză scurtă, zeflemitor, cu un pic de mândrie și înfumurare – nu sunt eu din ăia care dăruiesc flori…

”Da…”, își spunea în sinea sa Ghiță întorcându-se cu gândul la clipa în care l-a caracterizat pe interlocutorul său drept potrivit; oare de ce-a ales acest calificativ? Reveni totuși lângă necunoscutul de alături și deja hotărât să afle restul istorioarei, întrebă:

– Și, mai departe ce-ai făcut?

– Ce-am făcut?! Am pornit să-i cumpăr cadou  – de la un magazin de bijuterii; am stat și acolo la coadă și bineînțeles, am lăsat și acolo un lighean de bani dar mi-am zis că na!, o dată-i opt martie.

– Și apoi?.. întrebă Ghiță parcă voind să scoată mai repede deznodământul.

– M-am întors acasă, cu buchetul și bijuteriile și când să i le dau – ce să vezi? A pus nevastă-mea o falcă-n cer și una-n pământ de zici i-am scuipat în borș nu alta! Supărată foc, nu mai vorbește cu mine iar eu stau și nu înțeleg de ce? S-a dus pe apa sâmbetei și cina în lumina lumânărilor… După ce m-am chinuit atât și am dat o găleată de bani pe flori și cadouri nu-mi spune nici măcar un mulțumesc? De ce?

Ghiță zâmbea triumfător – a ghicit, mai bine zis a presupus corect că istoria va ajunge aici. Nu înțelegea însă cum de nu-și dădea interlocutorul său seama care era răspunsul la întrebarea lui? Voi totuși să se asigure:

– Și tu chiar nu înțelegi de ce s-a supărat soția ta? întrebă cu mirare.

– Habar nu am!.. Mai ales după ce m-am chinuit atât, nu văd de ce-ar fi supărată pe mine?

– Păi tu crezi că dacă îi dai flori și bijuterii de opt martie asta va recupera pentru tot restul anului când o ții sclav la bucătărie? Femeii trebuie să-i acorzi atenție permanent, nu doar de opt martie!

Anunțuri

De 8 martie

Partea I

A doua zi după 8 martie, dis de dimineață Ghiță trăgea intens de coada târnului și înjura de zor. Înjura cu atâta ardoare încât un trecător simplu ascultându-l și-ar fi zis că s-a născut din bunei birjari, părinții i-au fost lucrători pe șantier iar el a trăit toată viața la ușa cortului.

– Mama voastră de cocalari ordinari ce sunteți! Nici măcar de 8 martie n-ați putut să vă scoateți pițipoancele altundeva decât la spart semințe în fața blocului. Bă!, ar râde și șobolanii de voi dar na, animalele-s blânde cu proștii! bolborosea el măturând.

Totuși, efortul fizic depus de dimineața devreme i-a pus sângele în mișcare și mișcarea accelerată a lichidului purtător de viață a acționat ca un inhibitor al avalanșei de ură iar consecința directă a acestei inhibiții a fost o scădere drastică a debitului verbal. Până la urmă, el nu era nici Napoleon și nici cine știe ce savant ca să poată face două lucruri simultan. Și, deși i-ar fi plăcut să mai debiteze pe această temă, necătând la faptul că discuția lui era mai mult un monolog, spiritul rațiunii l-a adus cu picioarele pe pământ reamintindu-i că, din nefericire, este plătit pentru prestare de servicii de salubrizare și nu pentru discursuri publice. ”Păcat” – și-a spus încleștând îndârjit din dinți și trăgând apăsat târnul stufos care ducea în față o avalanșă de coji de semințe și lăsa în urmă un mic norișor de praf. ”Mai lipsesc niște fulgere și am o microfurtună aici ”, zâmbi Ghiță. S-a oprit dându-și seama că o dată cu acest ultim gând, efortul i-a alungat și ultima suflare din ura care mai adineaori clocotea în el ca lava la gura unui vulcan.

– Dar, dă-o dracului! și-a spus Ghiță de ciudă că ura pentru cei care l-au făcut să lucreze atât de mult dispărea anume din cauza amarului de treabă pe care avea s-o facă.

– Să știi că ai dreptate, bre! – luat prin surprindere, Ghiță a tresărit; nu se aștepta ca la ora asta să fie cineva prin preajmă, cu atât mai mult să-l și asculte așa că l-a scrutat din cap până-n picioare pe interlocutorul său. Era un om în floarea vârstei, nici prea zdravăn nici firav din fire; nu avea niciun semn distinctiv pe față sau pe porțiunile vizibile ale corpului; ”Potrivit…” și-a zis el, fără să știe de ce a ales anume acest calificativ.

Între timp, interlocutorul său, a interpretat privirea sa atentă și tăcerea drept un semn de atenție și un îndemn de a continua:

– Nici nu-și dă seama cât m-am chinuit! – continuă necunoscutul. O grămadă de bani cheltuiți și pentru ce?

”Ce-o fi cu el?” Se întreba Ghiță între timp? ”O fi beat sau drogat? Sau poate pur și simplu îi zboară țiglele de pe acoperiș ca un stol de rândunele? De lucid parcă-i lucid; unul cu mintea la păscut s-ar fi cunoscut cred…”

– Și toată ziua am alergat prin oraș după flori și lumânări și ea, ingrata să-mi facă una ca asta? – își continua necunoscutul tirada în timp ce Ghiță simțea că intră ușor într-o stare de nervozitate agitată – nu știa despre ce vorbea străinul acesta și nici n-ar fi trebuit să-i pese; în mod normal l-ar fi lăsat să vorbească singur ”…pân-o face-un nod în limbă..” și și-ar fi văzut el însuși de bombăneala sa înjurându-i printre dinți pe cei din cauza cărora în această auroră umedă și răcoroasă trebuia să tragă târnul dar necunoscutul a reușit să-i trezească o curiozitate care acum îl rodea cum roade-un burghiu în lemnul slab și acea curiozitatea îi dădea și starea de agitație nervoasă. Nu vrea să-i pese dar îi păsa și nu știa de ce; și ar fi aflat despre ce-i vorba dacă cel din fața sa s-ar fi exprimat mai coerent dar respectivul vorbea prea sacadat, ”… zici că-i alienat mintal, nu alta!..”. Iritat la culme, Ghiță se hotărî totuși să întrebe răspicat:

– Despre ce-i vorba?

Necunoscutul s-a uitat la el uimit și cu o nedumerire în privire parcă întrebându-l ”Cum adică despre ce?” De pe buzele-i însă, după un oftat îndelung, a ieșit altceva:

– Despre nevastă-mea…