Arhiva

Posts Tagged ‘politic’

Democrația

Ghiță oftă îndelung – nu știa ce să mai facă. Stătea moleșit pe o bancă dosită la umbra unui tei falnic sprijinindu-și barba în coada lopeții de serviciu și din când în când mai sufla câte-o picătură de transpirație care-i venea în ochi.

Din cauza zădufului copleșitor nici măcar de lucru nu avea – toată lumea stătea dosită undeva la umbră sau în raza de acțiune a aparatelor de aer condiționat, iar pe afară țipenie. Așa că azi nu a găsit nici măcar un muc de țigară pe care să-l strângă. Totuși, de-i cald, de-i frig, de plouă ori bate vântul serviciul e serviciu și Ghiță, dârz războinic al curățeniei stă la strajă cu lopata-n mână, pregătit în orice clipă să lupte cu gunoaiele, chiar dacă pe străzi nu umblă nici măcar câinii vagabonzi .

Tot stând așa, fără treabă, Ghiță își dădu seama că se plictisea. Ca să treacă timpul mai repede a încercat să se gândească la ceva plăcut – a numărat de două ori cu aceeași satisfacție toate felurile de bere pe care le-a gustat în viața sa, a cântat cap-coadă câteva dintre manelele-hit ale verii, și-a adus aminte de toate peripețiile copilăriei, chiar și atunci când a căzut dintr-un copac direct în closetul vecinilor; cu toate acestea timpul părea să fie și el moleșit de zăpușeala de afară și se mișca alene ca melcul în umbră.

După ce petrecu un timp îndelungat în căutarea unui nou subiect de contemplație, neuronul lui Ghiță, în pragul extenuării, nu găsi altceva mai bun decât situația politică din țară și Ghiță se apucă să analizeze toată harababura din jurul acesteia.

– ”Mda.., se gândea Ghiță, un prim-ministru plagiator care ține la poziția sa mai ceva ca un câine care l-a mușcat pe un țăran de fundul nădragilor. Și celălalalt – cum îl cheamă? – partener de alianță care apare pe arena politică mai rar decât se duce un necredincios la biserică. Că și necredinciosul de!, mai dă pe la biserică din Paști în Crăciun dar ăsta cu urechi lăbărțate nici nu știu dacă vine la parlament sau unde-o fi trebuind să vină.”

Ghiță se învioră un pic – semn că politica, deși nu se așteptase, l-a trezit din moleșeală:

–  Da, dar oricum nu fac bine băieții ăștia… au acaparat prea multe instituții și acum se joacă de-a statul. Păi așa, nu mai e mult și ajungem la dictatură… Și noi n-avem petrol ca să vină americanii să ne aducă democrația.

Scrisoarea de recunoștință

31 Iulie, 2010 3 comentarii

Ghiță se trezi de la un sforăit prea adânc și sări brusc din pat. Un pic buimac, Ghiță își șterse dâra de salivă scăpată de sub control și care i se prelingea încet din colțul stâng al gurii spre firele de păr de pe barbă de la care adia ușor a bere răsuflată.

Abia atunci observă că ținea în mână o bucată mototolită de hârtie care nu era altceva decât o pagină ruptă dintr-o carte de colorat. Încruntat, Ghiță privi timp de câteva clipe foaia…

Era nedumerit. În primul rând nu știa de unde și cum a găsit aseară, în bodegă, o carte de colorat din care să rupă o foaie? Și chiar și așa, de ce a păstrat foaia? În mintea sa, Ghiță construi deja un lanț de inferențe – în domeniul său de activitate, Ghiță avea de furcă des cu maculatura; în corelație cu anumite nevoi fiziologice, lipsa acută a necesarelor pentru igienă din toaleta bodegii și hârtia moale a cărții de colorat alcătuiau răspunsul la prima întrebare.

Dar de ce? Ghiță se zbătea la hotarul dintre două chinuri – dacă vroia să-și amintească trebuia să-și pună neuronul în funcție, dar acesta, ghemuit într-un colț și speriat de potopul de alcool al nopții trecute riposta cu o durere de cap crâncenă de fiecare dată când Ghiță încerca să-l contacteze. Pe de altă parte, curiozitatea îl rodea mai tare decât ciroza de la ficat.

Aflat în impas, Ghiță își aruncă din nou privirea spre foaia din mână și observă că pe lângă desene, pe foaie mai era scris ceva. După o privire și mai atentă, Ghiță vru să adreseze urări de bine și sănătate tuturor persoanelor din arborele genealogic al celui care avea un scris atât de execrabil, dar își aduse aminte la momentul potrivit că el era cel care a împrumutat un pix pentru notițe.

Așezat pe pat, cu spatele drept, Ghiță ridică foaia la nivelul ochilor; nu-și permitea să aplece capul – la cea mai mică mișcare din cap Ghiță simțea o durere atât de strașnică încât i se părea că în cutia lui craniană se rostogolește o ghiulea de tun de pe timpul lui Ștefan cel Mare. Aici Ghiță făcu o pauză și zâmbi mulțumit de metafora proaspăt inventată; deși, își zise pe moment, ghiulelele sunt sferice dar la mine-n cap am impresia că-i una numa-n colțuri.

Făcu un gest alene din mână – își aminti la timp că nu-și permitea să scuture din cap – și reveni la foaia mototolită. Încetul cu încetul, în minte au început să i se perinde imagini și secvențe din ce în ce mai clare despre cum s-au desfășurat evenimentele din seara trecută.

Totul a început când a apărut Bibi fluturând un ziar în fața lui Ghiță. Curios din fire, Ghiță, după ce trase încă două sau trei înghițituri din halba de bere, îl întrebă despre ce e vorba? Bibi îi puse ziarul în față și-i arătă un articol din care nu se știe de ce, fugeau cuvintele. Oricât nu s-a străduit Ghiță, dar n-a înțeles nimic, doar a mătăhăit din mâini încercând să le prindă. Bolborosind a ciudă, Ghiță mai ceru o halbă de bere și pe cineva care să-l ajute cu articolul. Un om cu inimă mare în piept și puțin alcool în cap îi sări în ajutor și-i spuse despre ce e vorba – Angela Merkel încearcă să soluționeze conflictul latent de la granița de est a UE propunându-i Rusiei liberalizarea regimului de vize pentru UE în schimbul retragerii trupelor din Transnistria.

Auzind astea, Ghiță ridică fața de masă încercă să-și focalizeze ochii sticliți de beție, făcu o față de om inteligent și exclamă:

– Nu știu cine-i Angela asta, dar merită să-i scriu o scrisoare de recunoștință! Dați-mi un pix că foaie am eu!

Colaj

(În loc de) Preambul

Înecat în dinamismul cotidianului, cu timpul trecând în goana calului dar totuşi neputând rezista tentaţiei de a comenta nişte titluri din presă renunţ la ideea de a le acorda spaţiul web separat şi mă simt nevoit să fac un colaj de comentarii (proprii şi personale) despre titlurile respective.

Primul titlu care s-ar încadra perfect într-o categorie „Haz de necaz”, dacă aceasta ar exista, este „Zinaida Greceanâi şi-a înaintat înca o data candidatura” .

Întrebarea logică aici este: „Serios?”. Nu cunosc nici un tânăr comunist ca să mă pot pronunţa, dar din câţi comunişti mai în vârstă am văzut dând declaraţii la televizor, majortatea mi-au lăsat impresia că au probleme serioase cu psihicul. În frunte cu Voronin, care după cum am mai menţionat aici este caracterizat de fraza „Părul sur şi mintea-n [rimă]”. Dar Zina? Cu toate că nu are părul sur (sau poate şi-l vopseşte?), doamna Zinaida a arătat de nenumărate ori că mintea i se află tot în aceeaşi regiune. Dacă nu mă credeţi, vă invit să cautaţi vre-un discurs al Dumneaei (altul decât unul de elogiere a partidului de alienaţi din care face parte, că discursul ăla sigur nu e scris de ea) şi să mă contraziceţi când spun că Greceanâi doar deschide gura şi iese o prostie, dar când mai şi vorbeşte te doare creierul.

Şi ea vrea să fie preşedinte? Ce fel de viitor are o ţară având în frunte aşa un specimen? Specimen care probabil a terminat facultatea pentru că a tocit manuscrisele lui Lenin în loc să bage în bostanul gol economie. Cum poţi să aspiri la postul de preşedinte când în calitate de premier ai adus ţara la sapă de lemn negând crizele economice? Am discutat pe această temă şi cu câteva fete şi ca să vezi: nici logica feminină, cunoscută pentru cât este de controversată, nu poate explica faptul!

Concluzie: (pardon pentru tautologie) ce nu e logic e ilogic oricare ar fi logica. Dar dacă existenţa acesteia este negată în cercul Partidului Cretinilor din Republica Moldova, atunci eroarea genetică sau, dacă vă place mai mult jertfa avortului, Zinaida Greceanâi poate candida (din nou) pentru funcţia de preşedinte. Ea este pe deplin capabilă să ridice economia ţării din genunchi pe brânci.

Al doilea titlu (şi doar titlul) este o perlă a celor de la Pro TV „200 de participanti la GayFest! 1.000 de politisti, alaturi de ei„.

1000 de poliţişti ALĂTURI de participanţii la GayFest? Să înţeleg că cei 1000 de poliţişti care până acum reprezentau „organul” acum reprezintă alt organ? Care organ anume, sau ce anume reprezintă cei 1000 de poliţişti puşi alături de reprezentanţii minorităţilor sexuale de către o minte ilustră de la Pro TV, aştept să-mi spuneţi în comentarii.

Poveste

Prolog (cam lung)

Multă apă s-a scurs pe Prut, Nistru şi alte râuri şi râuleţe de la evenimentele din 5 aprilie. Gura lumii (a se citi „presei”), care după cum se ştie nu poate fi astupată cu un braţ de fân, a relatat mai mult sau mai puţin bine şituaţia diplomatică precară din Europa de Est. Deloc bine au creionat această situaţie câteva agenții media din Moldova, care însă au o scuză incontestabilă: limba le era mult prea obosită de la lustruirea feselor președintelui în funcţie. Se ştie că limba oase n-are, dar nici maşină nu e, oboseşte şi ea de la atâta fricţiune de fesele prezidenţiale.

Ca o paranteză, mă întreb: dacă tot sunt atât de entuziasmaţi în ceea ce fac, de ce nu fac oare şi o statistică? Îmi şi închipui titlurile de la promter-e: „Un studiu amănunţit arată că Voronin are 101 coşuri pe cur”(Apropos, am verificat cuvântul pe http://dexonline.ro şi nu era adnotat ca vulgar). Mai departe urmează bineînţeles nelipsitul raport coşuri/bucă (Nici acest cuvant nu este vulgar conform http://dexonline.ro), o distribuţie a coşurilor pe întreaga suprafaţă a curului prezidenţial şi la sfârşit bineînţeles diferenţa dintre numărul de coşuri de pe curul prezidenţial de acum şi din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dar să nu ne abatem de la temă. Tema propriu-zisă este povestea roză cu care sunt dădăciţi moldovenii aşa cum o spun agenţiile respective; o poveste modernă şi totodată tradiţională, o adevărată capodoperă.

Iar acum, închipuiţi-vă cortina care se dă la o parte şi în prim plan încep să se contureze meleagurile mioritice…

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Pe meleagurile îndepărtate ale Europei de Est, se întindea falnic ţara Moldovei. Tărâm feeric, în care orice vis devine realitate dacă eşti un visător adevărat şi ai bani. Ţara Moldovei era ca orice altă ţară, cu oameni care mai de care; şi înapoiaţi şi minţi ilustre, şi zgâriţi şi altruişti până-n măduva oaselor. Peste aceşti oameni, domnea împăratul Vladimir Voronin cu bunătate, calm, chibzuinţă şi cumpătare.

Poporul său însă fusese fermecat încă din răstimpuri vechi cu vraja cumplită a secerii şi ciocanului încât pentru binele său (al împăratului) Luminăţia Sa a hotărât ca poporul să doarmă un somn adânc şi dulce ca să nu mai sufere de agonia farmecului. Zis şi făcut: crainicii regelui au dat şfară-n ţară povestea ticluită de împărat şi supuşii s-au cufundat într-un somn adânc cu vise roz.

Au rămas de veghe doar cei din suita împăratului şi prinţul Oleg, pentru ca acesta să poată să-şi cârmuiască afacerile importante.

Toate bune şi frumoase până când, la un moment dat, nori grei de furtună apăruseră la graniţa ţării; Voronin, avu o revelaţie (am vrut să scriu divină dar Voronin e comunist, aşa că renunţ la epitet) că vecinul de la Vest pune la cale un plan diabolic de cotropire a lumii şi prima ţintă este Moldova. Având în faţă harta lumii, revelaţia îi proiecta în etape tendinţele expansioniste ale României: mai întâi Moldova, după care Ukraina. Mai departe totul era în ceaţă dar Voronin ştia sigur că întunericul expansionist nu se va opri aici, nu se va opri până nu va avea întreaga lume la picioare.

Cele văzute îl îngroziră, dar nu-l intimidară. Acţionă rapid. În primul rând a introdus regimul de vize, stagnând astfel intrarea iminentă a maselor de români în Moldova. Îşi adună crainicii şi le descrise situaţia. Discursul său era lin şi melodios, fluent şi coerent. Când îşi exprima dragostea şi grija sa pentru popor putea scoate lacrimi şi din piatră seacă, iar când a ajuns la descrierea acţiunilor de ripostă avea fermitatea unui spartan (Aici nu m-am putut abţine).

Când şi-a terminat discursul, crainicii săi, emoţionaţi până-n vârful urechilor s-au răspândit în toate cele patru colţuri ale împărăţiei pentru a da de veste voia şi fapta împăratului.

Şi aşa, supuşii buimaci de somn au luat cunoştinţă de cele spuse şi făcute de salvatorul lor împăratul şi s-au întors pe cealaltă parte pentru a continua să viseze roz.

Mulţumit, împăratul a cules laurii şi continuă şi astăzi să vegheze vigilent asupra bunăstării ţării şi a graniţelor sale.

Aici cortina se închide şi începe epilogul.

Epilogul este răspunsul la întrebarea: „Bun, şi unde-i capodopera?”. Ei bine, fascinantul la această poveste este că pentru unii nu este o poveste. Cu alte cuvinte, cineva o crede.

Şi deși cea mai sumară caracterizare a lui Voronin este „Părul sur şi mintea-n … rimă”, agențiile media care îl ling acolo unde îi este mintea se fac luntre şi punte ca această poveste să pară cât mai reală.

Păcat de cei care văd prin această perdea roză trasă peste ochi.

Revoluţie în Moldova? Mass-uri idioate

13 Aprilie, 2009 1 comentariu

Mânaţi de spiritul patriotic şi îngroziţi de fărădelegile săvârşite de regimul comunist, mulţi dintre noi, tinerii basarabeni încearcă prin mijloacele care le stau la dispoziţie să îşi exprime susţinerea faţă de cei care au participat la protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Fapt care merită apreciere şi chiar laudă.

Mai recent, au prins popularitate mass-urile pe Yahoo Messenger scrise din aceeaşi pornire de luare de atitudine care fac apel la participarea la un anumit eveniment.  Nimic rău până aici, doar o singură problemă: din când în când autorii acestor mesaje uită să mai şi gândească.

Exemplu (copy/paste fără diacritice):

E saptamina patimilor… a indulgentei, a smereniei, a iertarii. Nu se poate ca cei care fac astfel de abuzuri cu tinerii de la Chisinau, care ne ameninta si vor sa bage frica-n noi sa-l uite pe Dumnezeu. Haideti sa venim miine, 14 aprilie, ora  19.30,  in fata Mitropoliei la Iasi, si sa ne rugam la Sfinta Cuvioasa Parascheva, sa aprindem cite o luminare pentru sufletul lui Valeriu Boboc, de 23 de ani, care a murit pentru Basarabia. Macar atit putem face. Nu putem ramine indiferenti !

Nu vreau să fac un atac la persoană, dar astfel de formulare înseamnă să te dai în spectacol. Înseamnă să faci reclamă şi să te lauzi în faţa reprezentanţilor mass-media (care nu fac altceva decât să-şi facă datoria şi să relateze orice eveniment) că „uite ce baieţi şi fete de treabă suntem noi! Nu contează că un om a murit, noi trebuie să folosim acest pretext pentru a ne lăuda că nu putem rămâne indiferenţi.” Că doar asta înseamnă „măcar atât putem face” – să facem un eveniment care să apară în presă.

Moartea unui om nu este un prilej ca să-ţi satisfaci ego-ul idiot prin faptul că ai reuşit să mobilizezi câteva persoane şi să apari în presă. „Mamică, mamică, uite sunt în ziar şi la televizor! Şi ce bine mă simt că am mobilizat câteva zeci de persoane care au venit să aprindă lumânări! Acum Dumnezeu sigur o să-i ierte toate păcatele, că doar la moartea cui au mai fost jurnaliştii?”

Aberant, nu-i aşa? Da. Şi trist. Nu faci spectacol când e vorba despre moartea unui om. Mortul ori îl tratezi cu respect, ori îl uiţi.

Pe lângă acestea, mai e şi o lipsă de respect faţă de lăcaşele de cult. La mitropolie vii să te rogi, să participi la o anumită ceremonie religioasă nu să îţi manifestezi „atitudinea”.

Vreau să fiu înţeles: în primul rând adresez condoleanţele mele rudelor şi apropiaţilor răposatului; sunt pentru a lua o atitudine şi „a face ceva” – voi merge la biserică şi voi aprinde o lumânare şi îndemn pe fiecare să facă acest lucru, dar nu în turmă. Fiecare atunci când binevoieşte şi când are timp, dar să nu facem din moartea unui om un spectacol.

Revoluţie în Moldova? Ce se întâmplă?

13 Aprilie, 2009 Lasă un comentariu

Continuă lista şocurilor pe care mi le provoacă „tovarăşii” din organele de conducere ale Republicii Moldova şi dictatura lor.

Partea bună este că pe net au apărut poze cu ceea ce pare a fi o dovadă a fraudării alegerilor.

Alegeri fraudate

Alegeri fraudate

Partea rea? Urmăriţi reportajul celor de la Moldova1 despre decesul lui Valeriu Boboc, prezentat în filmuleţul de pe http://unimedia.md/

Şi încă ceva: Cotidianul trage alarma

Autorităţile Republicii Moldova au stat în ultimele zile cu ochii pe presa românească pentru a-i identifica pe cetăţenii basarabeni care au participat la mitingurile de sprijin organizate în Bucureşti şi în alte mari oraşe şi care se întorc în ţară.

Revoluţie în Moldova? Ziua cea mare

10 Aprilie, 2009 Lasă un comentariu

Stau cu sufletul la gură şi aştept ceva noutăţi de peste Prut. Pe Twitter nu mai înţeleg aproape nimic, sit-ul unimedia. e jos… Probabil iar se pregătesc „tovarăşii” de la conducere de un atac şi iarăşi privează lumea de informaţie, iarăşi îi manipulează.
Ieri, pentru un moment eram foarte furios pe compatrioţii mei: de ce nu se revoltă? După o clipă însă mi-am dat seama că sărmanii nu ştiu ce se întâmplă în propria ţară. A cincea zi Moldova 1 dă emisiuni care reflectă situaţia din ţară într-un mod căruia doar obiectiv nu i-ai spune. De fapt, i-aş putea spune obiectiv doar în cazul unei alienări mintale.
Oricum, speranţa moare ultima şi fie că opoziţia va demonstra fraudarea alegerilor, fie că va fi o revoluţie, oricum râtanul (link pentru Voronin) comunist îşi trăieşte ultimele zile.

%d blogeri au apreciat asta: