Arhiva

Posts Tagged ‘dilemă’

Burta

17 August, 2011 Lasă un comentariu

Trezit cu un disconfort groaznic la burtă, Ghiță se porni ca din pușcă acolo unde se duce și împăratul pe jos. Se simțea ca un balon umflat până la refuz care e gata-gata să pocnească de la atâta presiune așa că, sări peste câteva dintre tabieturile matinale pe care le practica în agalea-i călătorie spre tron. Nici tu căscat îndelung urmat de ștersul balelor cu dosul palmei și apoi ștersul palmei de fundul chiloților cu floricele; și dacă tot ajungea aici, mai trăgea și-o scărpinătură zdravănă că de, se mai întoarce omul în somn și părul ăla se-ncâlcește grozav și trebuie să-l mai îndrepți câtuși de puțin.

Dar de data aceasta nu – Ghiță nu-și permitea să încordeze un alt mușchi de teamă ca nu cumva să-i relaxeze pe cei care țineau în frâu furtuna din mațele sale. Cu aceste gânduri, odată terminat marșul în direcția closetului, abia de reuși Ghiță să-și tragă mândrețea de chiloți în jos și să ia poziția cuvenită că furtuna atât îndelung  ținută-n frâu se dezlănțui.

Atât de strașnice erau bubuiturile încât Ghiță nu-și putea auzi nici măcar propriile gânduri; neuronul lui, înspăimântat, s-a retras undeva într-un colț mai dosit al capului și stătea molcum acolo  tresărind la fiecare tunet al furtunii intestinale. La un moment dat, Ghiță simți că-l ia cu amețeli și-și zise că dacă nu-și ia zborul de la atâta presiune, sigur leșină de la miros; dar, o fericire! – tumultul mațelor luă sfârșit și Ghiță ieși tușind în sec la fel de repede cum a intrat.

Ciudat lucru însă – disconfortul de la burtă deși atenuat simțitor (Ghiță zâmbi) nu dispăruse. Acum își dădea seama că pe lîngă senzația de balonare mai era ceva; dar ce? Nedumerit,  Ghiță începu să-și mângâie burta și după câteva mișcări rămase uluit: avea ditamai burtoiul! Da, cele șase pătrățele de pe abdomenul lui au devenit o singură calotă sferică de proporții impunătoare.

Mâhnit de așa descoperire, Ghiță se gândea abătut la noua descoperire: ”Ce mă fac acum? Nu mai sunt acel Făt-Frumos tras prin inel care eram odată… N-o să se mai întoarcă fetele pe stradă să se uite la bustul meu păros… Eh… Trebuie numaidecât să mă apuc de exerciții. Da! Exerciții în fiecare zi, sport și mișcare și într-o lună revin la pătrățelele de dinainte…” Adâncit în gândurile sale, nici nu observă că a ieșit din casă și a și ajuns la bodega de la colț. Se opri în dilemă: ”Parcă ar merge o bere… Să-mi iau sau nu? Și-așa am burtă, dar dacă mai beau și bere?!..”; vru să-și continue drumul, dar se gândi că măcar în dimineața asta are un motiv – bea de ciudă; de ciudă că are burtă. Așa că, păși hotărât, luă berea care-l aștepta deja, o puse la gură și începu să bea. N-a luat sticla de la gură până nu i s-au scurs ultimele picături pe gât.

Atunci, îl păli o a doua revelație – ”He-he, ce rapid și ușor s-a dus! Și nici nu se simte! Burtă-burtă, da-ncape mai multă bere!”

În căutarea raiului

22 Mai, 2011 1 comentariu

De această dată, trezirea lui Ghiță fu una cu gust amar de la berea cu murături, urmată de-un râgâit puternic cu miros de sulf. Se simțea rău; din ce mâncase aseară ținea minte doar murăturile iar ultima secvență clară din memoria lui era vocea lui Bibi. În timp ce Ghiță, cu buda-n brațe, hrănea rațele de zor, Bibi îi cânta ”Hai ș-om bea!”. Apoi întuneric.

Și acum se trezi cu o durere de burtă și o senzație de balonare; se simțea un adevărat laborator de chimie în timp ce tractul său digestiv interpreta sonata numărul 6 pentru intestine și esofag. Cel puțin de un lucru era bucuros – deși gazele ieșeau pe ambele orificii, era sigur că de data aceasta, ce-i mai rămase din mâncarea de aseară va ieși pe unde trebuie. Așa că, se ridică hotărât și cu ajutorul pereților înaintă spre closet, unde urma să se dezlănțuie furtuna mațelor.

Stând deasupra tunetelor și uneori săltând de la amploarea fenomenului, Ghiță își căuta ocupație. Ar fi fost bucuros să citească și eticheta de pe pasta de dinți dar, din păcate, aceasta era prea departe ca să o ajungă doar întinzând mâna și situația curentă nu-i permitea să se ridice. Văzându-se neputincios în a-și atinge scopul procedă ca și oricare altul în situația lui – se resemnă; nu și neuronul său. În scurt timp, își dădu seama că în cap îi zburdau întrebări existențiale – ce fac eu?, care-i scopul meu în viață?, unde-i locul meu pe lumea asta? Copleșit de aceste întrebări își mai încordă o dată mușchii abdominali și căzu pe gânduri.

”Toți vor să le fie bine. Toți vor să trăiască bine și să se simtă ca-n rai. Da’ oare raiul meu unde-i?” se încruntă Ghiță întrebându-se. Nu știa ce să-și răspundă. Își adresă altă întrebare – ”De fapt, ce e raiul pentru mine?”.  Prin minte-i trecură pasaje biblice despre Adam și Eva, pasaje îngropate adânc printre amintirile copilăriei. O dată cu ele, veni și răspunsul – ”raiul e acolo unde e bine… Dar mie mi-e bine?”, continuă el monologul interior. ”Toată ziua stau în gunoaie, înconjurat de mormane de mizerie, doar seara parcă-i mai vesel când ies și eu la o bere cu băieții. Dar și atunci, nu fac decât să mă îmbăt ca un porc cu Bibi și nici nu mai țin minte pe unde adorm”. Aici și-a întrerupt firul gândurilor cu o încordare și mai zdravănă a mușchilor abdominali pentru a se descotorosi de încă o serie de resturi ale digestiei. O dată cu acestea, prin gândurile sale grele și cenușii ca niște nori de toamnă târzie se strecură o rază de lumină – ”…cel puțin o am pe Alondra lângă mine; ea mă înțelege, mă susține și nu mă ceartă niciodată!..”.

Petrecu mult timp tot gândindu-se la bucățica lui de rai, ba încruntându-se, ba luminându-se la față și când, o dată satisfăcute nevoile biologice își ridica pantalonii exclamă

– Ce ușor și liber mă simt; ce bine; chiar ca-n rai!

%d blogeri au apreciat asta: