Arhiva

Posts Tagged ‘surpriză’

Ziua îndrăgostiţilor

23 Februarie, 2010 5 comentarii

Luându-şi privirea mohorâtă de la briciul-beschie, Ghiţă făcu un efort şi depăşi sentimentul de milă. Îl puse cu grijă deoparte şi purcese la îndeplinirea planului său. Îşi luă haina groasă, pantalonii şi papucii de data aceasta, trase căciula peste urechi şi se făcu nevăzut în mulţimea de oameni care mişunau pe stradă.

Peste jumătate de oră reapăru ţinând în mâini două pungi. În una era cadoul pentru ea – o eşarfă roşie de catifea care i-a luat ochii lui Ghiţă încă de demult, împachetată într-o cutie de toată frumuseţea. Cealaltă pungă era plină-ochi cu petale de trandafir. Ghiţă intră tiptil în dormitor cu inima bătând de frică să n-o trezească. Ea tot mai era în lumea viselor. Suflă uşurat şi se apucă de treabă.

Cu mişcări uşoare, puse cutia pe pat, lângă ea având grijă să nu se rănească de cutie dacă s-a întoarce prin somn. Cu aceleaşi mişcări fine, presură petalele de trandafir pe tot  patul şi făcu şi un drum spre uşă. Apoi, luă petale în mâini, suflă asupra lor ca să le încălzească şi le presură pe corpul ei. Îi lăsă un bileţel, merse în bucătărie, mâncă te miri ce, trase câteva duşte zdravene de poşircă din sticla de serviciu, pentru curaj cum îşi zise Ghiţă şi plecă.

Reveni destul de târziu; afară era noapte şi ea îl aştepta impacientată. Fără a-i spune ceva, Ghiţă o apucă de mijloc, o sărută pasional pe gât şi pe buze, îi puse eşarfa nouă şi o trase încet afară.

Când au ajuns în parc, luna era deja sus pe cer. Puzderia de stele licăreau în noapte încântându-le privirea celor care cutezau să admire cerul. Astrul nocturn îşi revărsa razele peste copacii goi şi mohorâţi din parc umplând atmosfera de un mister magic al luminii argintii. La capătul aleii era surpriza pregătită de Ghiţă – o masă aşezată impecabil şi scăldată în lumina lunii, perfectă pentru o cină romantică.

Privită de unde se aflau ei, priveliştea era şi mai atrăgătoare. Datorită reliefului, masa părea să stea exact pe linia orizontului; tacâmurile şi celelalte obiecte erau aşezate într-o simetrie perfectă faţă de centru. La margini erau tacâmurile cu câte o cupă de vin roşu şi o sclipire a reflexiilor luminii lunii, apoi câte un candelabru în care prin nu se ştie ce minune flăcările lumânărilor nu s-au stins ci pâlpâiau jucăuşe. În sfârşit, exact la mijlocul mesei era o vază subţire cu un singur trandafir roşu în ea, deasupra căruia dăinuia chiar luna în toată splendoarea ei.

Ghiţă era în al nouălea cer de fericire când a văzut-o pe ea radiind de bucurie. Cu un gest galant, Ghiţă a ajutat-o să se aşeze. Fără să spună un cuvânt, cei doi au ciocnit paharele aruncându-şi pe furiş câte o privire plină de fericire şi un zâmbet. Liniştea şi farmecul dragostei lor nu era întrerupt nici de trecătorii care vedeau cum într-o ambiantă romantică de nemaipomenit  şi-au dat întâlnire un om şi o mătură cu eşarfă.

Ziua îndrăgostiţilor

15 Februarie, 2010 1 comentariu

În dimineaţa aceasta Ghiţă se trezi cu zâmbetul pe buze. Nu pentru că nu s-a îmbătat seara trecută ca un porc deşi tot nu a înţeles cum de s-a întâmplat asta, ci pentru că era o zi specială – ziua îndrăgostiţilor şi Ghiţă şi-a pus în plan să-i facă o surpriză.

Aşa că s-a trezit mai devreme, când ea dormea atât de adânc încât nici nu a simţit că s-a împrospătat aerul de îndată ce s-a sculat Ghiţă din pat. Acesta se ridică încetişor şi se îndreptă prin întuneric spre baie.

Deşi uşa era la trei paşi distanţă, Ghiţă a reuşit să scoată cinci înjurături – două lovituri la picior, una la mână, un cap de uşa închisă şi încă unul când a tras prea tare ca s-o deschidă. După ce închise uşa şi-şi muşcă limba înjurând se opri şi se întrebă de ce-a sunat a gol de fiecare dată când s-a lovit de uşă? Văzând însă că mai are puţin până se luminează de ziuă renunţă la ideile filosofice şi intră în baie.

Deşi la prima privire în oglindă se sperie de-a binelea, Ghiţă era mulţumit de felul cum arată. Îşi aduse aminte ce însemna pentru el înfăţişarea unui bărbat adevărat; un bărbat adevărat se bărbiereşte doar atunci când barba trebuie spălată; bărbatul adevărat nu e niciodată murdar – ceea ce are sub doi centimetri grosime nu se cheamă murdărie, iar dacă are mai mult de doi centimetri cade singură.

De data aceasta însă, Ghiţă hotărî să-i facă ei pe plac. Aşa că oftă cu dor şi jale, puse mâna pe brici şi se apucă să dea jos barba cum dă ţăranul cu sapa-n mătrăgună. După ceva timp de chin şi câteva rânduri de transpiraţie, Ghiţă ieşi învingător. Cu un gest de nespusă bucurie ridică mâna în sus. Atunci observă că briciul lui, nou-nouţ odinioară, acum arăta ca o beschie.

%d blogeri au apreciat asta: