Răvașul

Ghiță își scărpină zgomotos câlții de păr de pe piept și deschise ochii.  Întinzându-și balele de pe un maxilar pe altul într-un căscat prelungit  urmat de un plescăit umed, își zise în treacăt că n-ar strica să se mai spele din când în când, cel puțin cât timp săpunul n-a prins încă la mucegai.

”Dar mai întâi și-ntâi de toate, să scriu”, își zise el cu hotărâre.

Alergând pe tărâmurile viselor noaptea trecută, Ghiță îți aduse aminte, așa prin somn, că a trecut ceva timp de când n-a mai schimbat o vorbă cu ai săi. N-ar fi fost asta o problemă, că oricând putea să-i sune; doar că, prin somn i s-a trezit pofta să scrie.

Nu înțelegea cum sau de ce, dar de când s-a trezit îl trăgea la scris mai ceva cum îl trage pe-un bețivan cu stomacul sensibil la ligheanul de lângă cap. Așa că, dând frâu liber impulsului liric, Ghiță porni scărpinându-și fesele în căutarea uneltelor potrivite pentru așa o trebușoară. Scotocind într-un colț parcă uitat de lume și scoase la lumina zilei pixul cu care nota scorul când bătea cărțile la bodega de după colț. Zâmbi la valul de amintiri pe care i le aduse pixul, apoi aruncă o privire iscoditoare prin jur – ”la bodegă scriam pe ce se nimerea, dar acum nu pot să trimit o scrisoare din ziar sau hârtie igienică”, cugetă el. Îi mai rămase ceva pagini din cartea de colorat care ar fi fost împlinirea ultimei tentative de scrisoare, dar nici aceasta nu putea fi folosită. ”Eram eu atunci beat fanfară, dar acum nu pot scrie pe foile astea că au desene”… își zise cu regret. Tot scotocind prin mormanele de gunoaie pe care le aducea acasă că doar de!, poate-or prinde bine!, Ghiță găsi, într-un final un caiet din care putea să valorifice câteva foi curate. Odată așezat la masă, porni să înșire rânduri-rânduri de răvaș.

”Vă salut cu drag, scumpii mei părinți de aici de unde m-au adus soarta, viața și nevoia! Sper să vă găsească acest umil răvaș voioși și sănătoși, tineri și vioi așa cum vă ține minte și inima mea și vă duce dorul. Aflați că vă scriu de dragul vostru și de dorul de a vă auzi de bine și nu din cauza unei nevoi sau, Doamne Ferește, orice altă pricină care ar întrista bunele inimi și luminoasele fețe ale dumneavoastră. Țin să vă spun de la început că feciorul dumneavoastră drag e bine și sănătos, ceea ce vă urez și vouă pentru mulți ani înainte! Duc aici în târg o viață bună și plină de împliniri alături de prieteni și persoane dragi…”

Timp de jumătate de oră, prins în momentul creației de muza lirică, Ghiță scrise cu zel povestindu-le la ai săi cum își petrece el timpul; cum  ziua, se lasă purtat de gânduri uneori mărețe, alteori pur și simplu visează aievea. Le spuse despre cum își petrece serile, purtând discuții filosofice cu un pahar de băutură la bodega de la colț; le spuse despre prietenia sa cu Bibi și cu bătăi întețite de inimă le spuse despre relația cu Alondra. Ca un fiu cumsecade, nu uită să includă o listă lungă a calităților ei, urmată de o asigurare că în viitorul apropiat le va face și lor cunoștință cu cea care ”îi luminează diminețile și-i îndulcește visele”.

În încheiere le trimise plecăciuni și urări de sănătate după care, așa cum a fost învățat la școală se apucă să citească scrisoarea de la cap la coadă ca să n-o trimită cu cine știe ce greșeli. Nici n-apucă bine să termine de citit primele fraze că se și îngrozi – abia de reușea să înțeleagă ce scrisese. Îngrozit de cât de urât îi devenise scrisul, Ghiță căzu pe gânduri. După câteva clipe scutură din cap și aruncă hârtiile.

– Mai bine le las un offline pe mess!

Anunțuri

Scrisoarea de recunoștință

Ghiță se trezi de la un sforăit prea adânc și sări brusc din pat. Un pic buimac, Ghiță își șterse dâra de salivă scăpată de sub control și care i se prelingea încet din colțul stâng al gurii spre firele de păr de pe barbă de la care adia ușor a bere răsuflată.

Abia atunci observă că ținea în mână o bucată mototolită de hârtie care nu era altceva decât o pagină ruptă dintr-o carte de colorat. Încruntat, Ghiță privi timp de câteva clipe foaia…

Era nedumerit. În primul rând nu știa de unde și cum a găsit aseară, în bodegă, o carte de colorat din care să rupă o foaie? Și chiar și așa, de ce a păstrat foaia? În mintea sa, Ghiță construi deja un lanț de inferențe – în domeniul său de activitate, Ghiță avea de furcă des cu maculatura; în corelație cu anumite nevoi fiziologice, lipsa acută a necesarelor pentru igienă din toaleta bodegii și hârtia moale a cărții de colorat alcătuiau răspunsul la prima întrebare.

Dar de ce? Ghiță se zbătea la hotarul dintre două chinuri – dacă vroia să-și amintească trebuia să-și pună neuronul în funcție, dar acesta, ghemuit într-un colț și speriat de potopul de alcool al nopții trecute riposta cu o durere de cap crâncenă de fiecare dată când Ghiță încerca să-l contacteze. Pe de altă parte, curiozitatea îl rodea mai tare decât ciroza de la ficat.

Aflat în impas, Ghiță își aruncă din nou privirea spre foaia din mână și observă că pe lângă desene, pe foaie mai era scris ceva. După o privire și mai atentă, Ghiță vru să adreseze urări de bine și sănătate tuturor persoanelor din arborele genealogic al celui care avea un scris atât de execrabil, dar își aduse aminte la momentul potrivit că el era cel care a împrumutat un pix pentru notițe.

Așezat pe pat, cu spatele drept, Ghiță ridică foaia la nivelul ochilor; nu-și permitea să aplece capul – la cea mai mică mișcare din cap Ghiță simțea o durere atât de strașnică încât i se părea că în cutia lui craniană se rostogolește o ghiulea de tun de pe timpul lui Ștefan cel Mare. Aici Ghiță făcu o pauză și zâmbi mulțumit de metafora proaspăt inventată; deși, își zise pe moment, ghiulelele sunt sferice dar la mine-n cap am impresia că-i una numa-n colțuri.

Făcu un gest alene din mână – își aminti la timp că nu-și permitea să scuture din cap – și reveni la foaia mototolită. Încetul cu încetul, în minte au început să i se perinde imagini și secvențe din ce în ce mai clare despre cum s-au desfășurat evenimentele din seara trecută.

Totul a început când a apărut Bibi fluturând un ziar în fața lui Ghiță. Curios din fire, Ghiță, după ce trase încă două sau trei înghițituri din halba de bere, îl întrebă despre ce e vorba? Bibi îi puse ziarul în față și-i arătă un articol din care nu se știe de ce, fugeau cuvintele. Oricât nu s-a străduit Ghiță, dar n-a înțeles nimic, doar a mătăhăit din mâini încercând să le prindă. Bolborosind a ciudă, Ghiță mai ceru o halbă de bere și pe cineva care să-l ajute cu articolul. Un om cu inimă mare în piept și puțin alcool în cap îi sări în ajutor și-i spuse despre ce e vorba – Angela Merkel încearcă să soluționeze conflictul latent de la granița de est a UE propunându-i Rusiei liberalizarea regimului de vize pentru UE în schimbul retragerii trupelor din Transnistria.

Auzind astea, Ghiță ridică fața de masă încercă să-și focalizeze ochii sticliți de beție, făcu o față de om inteligent și exclamă:

– Nu știu cine-i Angela asta, dar merită să-i scriu o scrisoare de recunoștință! Dați-mi un pix că foaie am eu!