Iarna

Ghiță se trânti nonșalant în poza nesimțitului pe banca de lemn. Era binedispus – afară ningea agale cu fulgi mari și pufoși care se așezau lin pe omătul puhav gros până la genunchi. Îi plăcea să privească ninsoarea – era ceva măreț, fermecător și captivant în procesul acesta de cădere al fulgilor. Că era sentimentul de liniște interioară pe care i-l conferea spectacolul ninsorii sau iluzia că fulgii de nea sunt unicele particule care se mișcă pe fundalul oceanului înțepenit de zăpadă, nu știa, dar știa cu siguranță că ar putea să privească la nesfârșit dansul feeric al picăturilor înghețate. Și avea și lada de bere lângă el…
După o bucată bună de timp petrecută în extazul oferit de dansul feeric al fulgilor de nea prin cap îi trecu o umbră de supărare – „Unde dracu’ o fi umblând și Bibi acela? Permanent întârzie, animalul! Am băut deja patru beri de când îl aștept”. În timp ce pregătea o serie de înjurături adresate lui Bibi s-a aplecat să mai ia o bere. Când a revenit în poziția inițială și-a dat seama că deja înserase – undeva, nu departe, s-a aprins un far în lumina căruia fulgii căpătau o licărire argintie.
Această nouă schimbare a decorului i-a spulberat efectiv tirada de înjurături din minte. Ghiță a rămas din nou cu gura căscată în fața sublimului naturii. Era pur și simplu frumos; fără prea multe epitete și comparații (pe care oricum nu le putea găsi la a cincea bere), fără prea multe figuri de stil (oricum nu știa din astea) – era frumos.

Un singur lucru ar fi schimbat în decor – i-ar fi plăcut să fie luna în loc de far… să fie anume lumina ei argintie care să se reflecte pe fulgii în cădere ca și cum ar fi miriade de diamante minuscule… Ghiță zâmbi satisfăcut în fața imaginii pe care și-o formase în minte doar că, zâmbetul lui dură doar câteva clipe. Atunci când începea să conștientizeze că luna nu prea se arată pe un cer înnorat a apărut și Bibi.

– Salut Ghiță! Văd că te-ai încălzit un pic așteptându-mă, spuse Bibi arătând spre lada de bere și schiță un zâmbet ironic.

– Poți să zici că a fost mai mult pentru curaj , îi răspunse Ghiță în timp ce Bibi așeza două perechi de schiuri lângă bancă.

Seara trecută, la bodega de la colț, Bibi i-a promis lui Ghiță că-l va învăța să schieze. Avea Ghiță un fix cu schiurile – vroia foarte mult să schieze dar de fiecare dată când lua schiuri în picioare i se pleoșteau genunchii și i se lăbărțau picioarele de ziceai că e o vacă pe patine. La un moment dat, renunțase să mai încerce dar Bibi, nu se știe cum, a reușit să-l convingă să mai încerce o dată.

Cum de a reușit Bibi să facă asta, Ghiță nu ținea minte, dar când s-a trezit dimineața știa un singur lucru – trebuie să meargă la schi cu Bibi. Și iată-l pe Bibi, iată schiurile, iată momentul adevărului…

Peste încă două beri de fes, Bibi îi explica lui Ghiță regula de bază la schiuri:

– Deci Ghiță, fii atent – principalul e să ții genunchii flexați și dacă simți că nu mai ai control cazi, dar nu pe față. Priceput?

– Priceput.

– Gata?

Cu jumătate de gură Ghiță scoase un ”Gata” miorlăit și porni la vale…

”Într-adevăr, e frumos să schiezi”, gândi Ghiță în viteză. ”Și vremea de afară e minunată și senzația vitezei…” Ghiță și-a întrerupt gândul la jumătate doar ca să-și închipuie imaginea la care visase cu ochii deschiși mai înainte.

De data aceasta însă, a închis ochii pentru o imagine și mai clară. ”Frumos, pur și simplu frumos!..” își spunea Ghiță în timp ce pe față îi apărea un zâmbet larg…

Așa, cu zâmbetul pe buze s-a ciocnit de copac…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s