Scrisoarea de recunoștință

Ghiță se trezi de la un sforăit prea adânc și sări brusc din pat. Un pic buimac, Ghiță își șterse dâra de salivă scăpată de sub control și care i se prelingea încet din colțul stâng al gurii spre firele de păr de pe barbă de la care adia ușor a bere răsuflată.

Abia atunci observă că ținea în mână o bucată mototolită de hârtie care nu era altceva decât o pagină ruptă dintr-o carte de colorat. Încruntat, Ghiță privi timp de câteva clipe foaia…

Era nedumerit. În primul rând nu știa de unde și cum a găsit aseară, în bodegă, o carte de colorat din care să rupă o foaie? Și chiar și așa, de ce a păstrat foaia? În mintea sa, Ghiță construi deja un lanț de inferențe – în domeniul său de activitate, Ghiță avea de furcă des cu maculatura; în corelație cu anumite nevoi fiziologice, lipsa acută a necesarelor pentru igienă din toaleta bodegii și hârtia moale a cărții de colorat alcătuiau răspunsul la prima întrebare.

Dar de ce? Ghiță se zbătea la hotarul dintre două chinuri – dacă vroia să-și amintească trebuia să-și pună neuronul în funcție, dar acesta, ghemuit într-un colț și speriat de potopul de alcool al nopții trecute riposta cu o durere de cap crâncenă de fiecare dată când Ghiță încerca să-l contacteze. Pe de altă parte, curiozitatea îl rodea mai tare decât ciroza de la ficat.

Aflat în impas, Ghiță își aruncă din nou privirea spre foaia din mână și observă că pe lângă desene, pe foaie mai era scris ceva. După o privire și mai atentă, Ghiță vru să adreseze urări de bine și sănătate tuturor persoanelor din arborele genealogic al celui care avea un scris atât de execrabil, dar își aduse aminte la momentul potrivit că el era cel care a împrumutat un pix pentru notițe.

Așezat pe pat, cu spatele drept, Ghiță ridică foaia la nivelul ochilor; nu-și permitea să aplece capul – la cea mai mică mișcare din cap Ghiță simțea o durere atât de strașnică încât i se părea că în cutia lui craniană se rostogolește o ghiulea de tun de pe timpul lui Ștefan cel Mare. Aici Ghiță făcu o pauză și zâmbi mulțumit de metafora proaspăt inventată; deși, își zise pe moment, ghiulelele sunt sferice dar la mine-n cap am impresia că-i una numa-n colțuri.

Făcu un gest alene din mână – își aminti la timp că nu-și permitea să scuture din cap – și reveni la foaia mototolită. Încetul cu încetul, în minte au început să i se perinde imagini și secvențe din ce în ce mai clare despre cum s-au desfășurat evenimentele din seara trecută.

Totul a început când a apărut Bibi fluturând un ziar în fața lui Ghiță. Curios din fire, Ghiță, după ce trase încă două sau trei înghițituri din halba de bere, îl întrebă despre ce e vorba? Bibi îi puse ziarul în față și-i arătă un articol din care nu se știe de ce, fugeau cuvintele. Oricât nu s-a străduit Ghiță, dar n-a înțeles nimic, doar a mătăhăit din mâini încercând să le prindă. Bolborosind a ciudă, Ghiță mai ceru o halbă de bere și pe cineva care să-l ajute cu articolul. Un om cu inimă mare în piept și puțin alcool în cap îi sări în ajutor și-i spuse despre ce e vorba – Angela Merkel încearcă să soluționeze conflictul latent de la granița de est a UE propunându-i Rusiei liberalizarea regimului de vize pentru UE în schimbul retragerii trupelor din Transnistria.

Auzind astea, Ghiță ridică fața de masă încercă să-și focalizeze ochii sticliți de beție, făcu o față de om inteligent și exclamă:

– Nu știu cine-i Angela asta, dar merită să-i scriu o scrisoare de recunoștință! Dați-mi un pix că foaie am eu!

Reclame

3 gânduri despre „Scrisoarea de recunoștință

Lasă un răspuns la Ana Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s