Numele ei

Ghiţă se trezi brusc. Îşi plimbă privirea buimăcită de beţie atât cât îi permitea poziţia „doarme porcu-n paie ude” . Ochii lui tulburi se opriră într-o clipă de admiraţie asupra ei. Îşi trase încet mâna păroasă şi nespălată de pe ea ca să n-o trezească.

Era nedumerit. Uitase, uitase complet. Îngândurat îşi trecu mâna prin păr. La roaba de ţărână de sub unghiile sale se mai adăugă un strat de seu proaspăt cules din mândreţea de pleată încâlcită a lui.

Neuronul său însă a rămas impasibil la această tentativă de tandreţe şi spre marea sa deznădejde, Ghiţă tot nu reuşi să-şi amintească numele ei.

L-ar fi întrebat pe Bibi, dar acesta dormea ca un prunc, sugând dopul la o sticlă. Fiind conştient că nu-şi putea aminti nici măcar ce fusese in sticla aia, Ghiţă totuşi se hotărî: trebuie să-şi amintească numele ei. Vroia cel puţin în dimineaţa aceasta să nu fie nevoit să înventeze apelative.

Era ferm – gata cu „frumoaso”, „prinţeso”, „valoroaso”, „maneaua sufletului meu”; azi îi va spune pe nume. Imediat după ce şi-l aminteşte.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s