Colaj

(În loc de) Preambul

Înecat în dinamismul cotidianului, cu timpul trecând în goana calului dar totuşi neputând rezista tentaţiei de a comenta nişte titluri din presă renunţ la ideea de a le acorda spaţiul web separat şi mă simt nevoit să fac un colaj de comentarii (proprii şi personale) despre titlurile respective.

Primul titlu care s-ar încadra perfect într-o categorie „Haz de necaz”, dacă aceasta ar exista, este „Zinaida Greceanâi şi-a înaintat înca o data candidatura” .

Întrebarea logică aici este: „Serios?”. Nu cunosc nici un tânăr comunist ca să mă pot pronunţa, dar din câţi comunişti mai în vârstă am văzut dând declaraţii la televizor, majortatea mi-au lăsat impresia că au probleme serioase cu psihicul. În frunte cu Voronin, care după cum am mai menţionat aici este caracterizat de fraza „Părul sur şi mintea-n [rimă]”. Dar Zina? Cu toate că nu are părul sur (sau poate şi-l vopseşte?), doamna Zinaida a arătat de nenumărate ori că mintea i se află tot în aceeaşi regiune. Dacă nu mă credeţi, vă invit să cautaţi vre-un discurs al Dumneaei (altul decât unul de elogiere a partidului de alienaţi din care face parte, că discursul ăla sigur nu e scris de ea) şi să mă contraziceţi când spun că Greceanâi doar deschide gura şi iese o prostie, dar când mai şi vorbeşte te doare creierul.

Şi ea vrea să fie preşedinte? Ce fel de viitor are o ţară având în frunte aşa un specimen? Specimen care probabil a terminat facultatea pentru că a tocit manuscrisele lui Lenin în loc să bage în bostanul gol economie. Cum poţi să aspiri la postul de preşedinte când în calitate de premier ai adus ţara la sapă de lemn negând crizele economice? Am discutat pe această temă şi cu câteva fete şi ca să vezi: nici logica feminină, cunoscută pentru cât este de controversată, nu poate explica faptul!

Concluzie: (pardon pentru tautologie) ce nu e logic e ilogic oricare ar fi logica. Dar dacă existenţa acesteia este negată în cercul Partidului Cretinilor din Republica Moldova, atunci eroarea genetică sau, dacă vă place mai mult jertfa avortului, Zinaida Greceanâi poate candida (din nou) pentru funcţia de preşedinte. Ea este pe deplin capabilă să ridice economia ţării din genunchi pe brânci.

Al doilea titlu (şi doar titlul) este o perlă a celor de la Pro TV „200 de participanti la GayFest! 1.000 de politisti, alaturi de ei„.

1000 de poliţişti ALĂTURI de participanţii la GayFest? Să înţeleg că cei 1000 de poliţişti care până acum reprezentau „organul” acum reprezintă alt organ? Care organ anume, sau ce anume reprezintă cei 1000 de poliţişti puşi alături de reprezentanţii minorităţilor sexuale de către o minte ilustră de la Pro TV, aştept să-mi spuneţi în comentarii.

Lasă un comentariu