Cartea

- A sosit și timpul tău, spuse Ghiță întinzându-se spre cartea din colț.

Era o carte cu coperțile jerpelite pe care a găsit-o câteva săptămâni în urmă aruncată lângă un coș de gunoi. Ceva din interior, nu șita ce anume, nu l-a lăsat să ducă la bun sfârșit intenția fostului proprietar. Să fi fost instinctul sau poate o strigare obscură al subconștientului și mai obscur?, se întreba Ghiță în fiecare dimineață când trecea privirea peste ea. Orice ar fi fost, acum era mai mult decât bucuros că nu aruncase rezultatul sacrificiului a ceea ce a fost cândva (credea Ghiță) un copac falnic. A văzut el de la început că hârtia era destul de calitativă și nu era lunecoasă așa că, a păstrat cartea ca pe o asigurare pentru cazurile de absență a hârtiei igienice.

Acum era un caz din ăla – Giță trebuia să iasă urgent din casă, chiar se și îmbrăcase bine pentru o ieșire mai mult decât ordinară cu băieții la o bere când, simți fiorul cald al necesității fiziologice iminente. Știa că nu mai este hârtie igienică la baie, chiar își zise cu câteva minute mai înainte să ducă o rolă dar, a omis acest mic amănunt în goana sa spre descărcarea mațelor.

Văzându-se pus în fața faptului împlinit, unica lui scăpare în momentul de față era cartea. Lăudându-și în gând prezența de spirit care nu l-a lăsat să arunce salvarea lui de acum, Ghiță a apucat cartea și a deschis-o, că de’ – nu poate omul să folosească obiectul la așa nevoie și măcar să nu vadă ce anume folosește. Atunci când a găsit-o, nici prin cap să o deschidă să vadă ce-i înăuntru; acum dacă tot avea ceva timp la dispoziție, de ce să n-o frunzărească? Cu atât mai mult că, din câte-și amintea el, cea mai recentă lectură a lui a fost eticheta unui odorizant de baie – lectură impusă de plictiseala atașată unei nevoi fiziologice asemeni celei curente.

- Deja vu, surâse Ghiță totodată dojenindu-se că a ignorat atât de mult dragostea lui pentru lectură. Așadar, ia să vedem ce mai scrie pe-aicea.

Cu aceste cuvinte, întoarse pagina cu titlul și se apucă de citit. A rămas captiv al firului epic încă de la prima pagină, care pe neobservate s-a transformat în a doua, a treia și tot așa mai departe; Ghiță citea dus. Nici nu și-a dat seama când mușchii abdominali au terminat de eliminat conținutul intestinelor și cu atât mai mult nu băga în seamă mirosul greoi ce-l înțepa la ochi. Tresări doar când îi sună telefonul mobil uitat într-un buzunar; mașinal apucă aparatul cu trei degete, îl scoase din buzunar ca să vadă cine e – îl sunau băieții.

- Alo?!

- Unde te-ai pierdut, Ghiță? Trebuia să fii la crâșmă acu’ patru ore!