05.24.09
Colaj
(În loc de) Preambul
Înecat în dinamismul cotidianului, cu timpul trecând în goana calului dar totuşi neputând rezista tentaţiei de a comenta nişte titluri din presă renunţ la ideea de a le acorda spaţiul web separat şi mă simt nevoit să fac un colaj de comentarii (proprii şi personale) despre titlurile respective.
Primul titlu care s-ar încadra perfect într-o categorie „Haz de necaz”, dacă aceasta ar exista, este “Zinaida Greceanâi şi-a înaintat înca o data candidatura” .
Întrebarea logică aici este: „Serios?”. Nu cunosc nici un tânăr comunist ca să mă pot pronunţa, dar din câţi comunişti mai în vârstă am văzut dând declaraţii la televizor, majortatea mi-au lăsat impresia că au probleme serioase cu psihicul. În frunte cu Voronin, care după cum am mai menţionat aici este caracterizat de fraza „Părul sur şi mintea-n [rimă]”. Dar Zina? Cu toate că nu are părul sur (sau poate şi-l vopseşte?), doamna Zinaida a arătat de nenumărate ori că mintea i se află tot în aceeaşi regiune. Dacă nu mă credeţi, vă invit să cautaţi vre-un discurs al Dumneaei (altul decât unul de elogiere a partidului de alienaţi din care face parte, că discursul ăla sigur nu e scris de ea) şi să mă contraziceţi când spun că Greceanâi doar deschide gura şi iese o prostie, dar când mai şi vorbeşte te doare creierul.
Şi ea vrea să fie preşedinte? Ce fel de viitor are o ţară având în frunte aşa un specimen? Specimen care probabil a terminat facultatea pentru că a tocit manuscrisele lui Lenin în loc să bage în bostanul gol economie. Cum poţi să aspiri la postul de preşedinte când în calitate de premier ai adus ţara la sapă de lemn negând crizele economice? Am discutat pe această temă şi cu câteva fete şi ca să vezi: nici logica feminină, cunoscută pentru cât este de controversată, nu poate explica faptul!
Concluzie: (pardon pentru tautologie) ce nu e logic e ilogic oricare ar fi logica. Dar dacă existenţa acesteia este negată în cercul Partidului Cretinilor din Republica Moldova, atunci eroarea genetică sau, dacă vă place mai mult jertfa avortului, Zinaida Greceanâi poate candida (din nou) pentru funcţia de preşedinte. Ea este pe deplin capabilă să ridice economia ţării din genunchi pe brânci.
Al doilea titlu (şi doar titlul) este o perlă a celor de la Pro TV “200 de participanti la GayFest! 1.000 de politisti, alaturi de ei“.
1000 de poliţişti ALĂTURI de participanţii la GayFest? Să înţeleg că cei 1000 de poliţişti care până acum reprezentau „organul” acum reprezintă alt organ? Care organ anume, sau ce anume reprezintă cei 1000 de poliţişti puşi alături de reprezentanţii minorităţilor sexuale de către o minte ilustră de la Pro TV, aştept să-mi spuneţi în comentarii.
05.10.09
Poveste
Prolog (cam lung)
Multă apă s-a scurs pe Prut, Nistru şi alte râuri şi râuleţe de la evenimentele din 5 aprilie. Gura lumii (a se citi „presei”), care după cum se ştie nu poate fi astupată cu un braţ de fân, a relatat mai mult sau mai puţin bine şituaţia diplomatică precară din Europa de Est. Deloc bine au creionat această situaţie câteva agenții media din Moldova, care însă au o scuză incontestabilă: limba le era mult prea obosită de la lustruirea feselor președintelui în funcţie. Se ştie că limba oase n-are, dar nici maşină nu e, oboseşte şi ea de la atâta fricţiune de fesele prezidenţiale.
Ca o paranteză, mă întreb: dacă tot sunt atât de entuziasmaţi în ceea ce fac, de ce nu fac oare şi o statistică? Îmi şi închipui titlurile de la promter-e: „Un studiu amănunţit arată că Voronin are 101 coşuri pe cur”(Apropos, am verificat cuvântul pe http://dexonline.ro şi nu era adnotat ca vulgar). Mai departe urmează bineînţeles nelipsitul raport coşuri/bucă (Nici acest cuvant nu este vulgar conform http://dexonline.ro), o distribuţie a coşurilor pe întreaga suprafaţă a curului prezidenţial şi la sfârşit bineînţeles diferenţa dintre numărul de coşuri de pe curul prezidenţial de acum şi din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dar să nu ne abatem de la temă. Tema propriu-zisă este povestea roză cu care sunt dădăciţi moldovenii aşa cum o spun agenţiile respective; o poveste modernă şi totodată tradiţională, o adevărată capodoperă.
Iar acum, închipuiţi-vă cortina care se dă la o parte şi în prim plan încep să se contureze meleagurile mioritice…
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Pe meleagurile îndepărtate ale Europei de Est, se întindea falnic ţara Moldovei. Tărâm feeric, în care orice vis devine realitate dacă eşti un visător adevărat şi ai bani. Ţara Moldovei era ca orice altă ţară, cu oameni care mai de care; şi înapoiaţi şi minţi ilustre, şi zgâriţi şi altruişti până-n măduva oaselor. Peste aceşti oameni, domnea împăratul Vladimir Voronin cu bunătate, calm, chibzuinţă şi cumpătare.
Poporul său însă fusese fermecat încă din răstimpuri vechi cu vraja cumplită a secerii şi ciocanului încât pentru binele său (al împăratului) Luminăţia Sa a hotărât ca poporul să doarmă un somn adânc şi dulce ca să nu mai sufere de agonia farmecului. Zis şi făcut: crainicii regelui au dat şfară-n ţară povestea ticluită de împărat şi supuşii s-au cufundat într-un somn adânc cu vise roz.
Au rămas de veghe doar cei din suita împăratului şi prinţul Oleg, pentru ca acesta să poată să-şi cârmuiască afacerile importante.
Toate bune şi frumoase până când, la un moment dat, nori grei de furtună apăruseră la graniţa ţării; Voronin, avu o revelaţie (am vrut să scriu divină dar Voronin e comunist, aşa că renunţ la epitet) că vecinul de la Vest pune la cale un plan diabolic de cotropire a lumii şi prima ţintă este Moldova. Având în faţă harta lumii, revelaţia îi proiecta în etape tendinţele expansioniste ale României: mai întâi Moldova, după care Ukraina. Mai departe totul era în ceaţă dar Voronin ştia sigur că întunericul expansionist nu se va opri aici, nu se va opri până nu va avea întreaga lume la picioare.
Cele văzute îl îngroziră, dar nu-l intimidară. Acţionă rapid. În primul rând a introdus regimul de vize, stagnând astfel intrarea iminentă a maselor de români în Moldova. Îşi adună crainicii şi le descrise situaţia. Discursul său era lin şi melodios, fluent şi coerent. Când îşi exprima dragostea şi grija sa pentru popor putea scoate lacrimi şi din piatră seacă, iar când a ajuns la descrierea acţiunilor de ripostă avea fermitatea unui spartan (Aici nu m-am putut abţine).
Când şi-a terminat discursul, crainicii săi, emoţionaţi până-n vârful urechilor s-au răspândit în toate cele patru colţuri ale împărăţiei pentru a da de veste voia şi fapta împăratului.
Şi aşa, supuşii buimaci de somn au luat cunoştinţă de cele spuse şi făcute de salvatorul lor împăratul şi s-au întors pe cealaltă parte pentru a continua să viseze roz.
Mulţumit, împăratul a cules laurii şi continuă şi astăzi să vegheze vigilent asupra bunăstării ţării şi a graniţelor sale.
Aici cortina se închide şi începe epilogul.
Epilogul este răspunsul la întrebarea: „Bun, şi unde-i capodopera?”. Ei bine, fascinantul la această poveste este că pentru unii nu este o poveste. Cu alte cuvinte, cineva o crede.
Şi deși cea mai sumară caracterizare a lui Voronin este „Părul sur şi mintea-n … rimă”, agențiile media care îl ling acolo unde îi este mintea se fac luntre şi punte ca această poveste să pară cât mai reală.
Păcat de cei care văd prin această perdea roză trasă peste ochi.