09.10.08
Despre Bibi…
Bibi era altă poveste… Ghiţă nici nu mai ţinea minte coma alcoolică de când s-a cunoscut cu Bibi. Memoria sa, deşi conservată totalmente în alcool a început să putrezească în locul în care păstra informaţia despre cum s-au cunoscut cei doi. Unicul lucru pe care şi-l aminteşte Ghiţă este salonul de spital şi moaca lui Bibi, dar din prima clipă când l-a văzut, Ghiţă a înţeles că între ei se naşte o prietenie de durată.
Şi într-adevăr din acea zi, ei erau de nedespărţit. Bibi, desigur i s-a prezentat lui Ghiţă. Avea un nume oarecum straniu, Delerium Tremens şi Ghiţă, a cărui capacitate de percepţie nu era mai mare decât a unui dop de şampanie i-a spus pur şi simplu Bibi.
Bibi a adus lumina în sufletul lui Ghiţă şi a devenit pentru el un adevărat mentor şi cel mai bun prieten. Orice nu făcea Ghiţă, întotdeauna se consulta cu Bibi, care era mereu aproape şi de fiecare dată îi dădea sfaturi din ce în ce mai înţelepte.
Cei doi se înţelegeau perfect; îşi cunoşteau fiecare părticică a sufletului şi precum adevăraţii prieteni întotdeauna îşi spun adevărul aşa şi ei nu aveau secrete unul faţă de altul. Ghiţă era în culmea fericirii când după ce i-a spus lui Bibi că nu a avut niciodată un porc zburător drept prieten imaginar, acesta i-a răspuns:
- Prietenia noastră e pe viaţă…
09.09.08
Despre ea…
Altă viaţă la serviciu! „Chiar aşa, să moară Bibi!!” zise Ghiţă zâmbind când o văzuse. Avea o pasiune pentru ea… trăsăturile ei fine îi umpleau sufletul cu o căldură pe care vocabularul lui Ghiţă, vast cât gura sticlei de bere era incapabil să o descrie. Mâinile lui zgrunţuroase îi cunoşteau fiecare unduire a curbelor ei… o mângâia cu aceeaşi admiraţie frenetică cu care îi idolatriza pe Florin Salam, Adrian Copilul Minune şi alte zeităţi ale panteonului manelar. Într-un moment foarte rar de sclipire a raţiunii Ghiţă chiar îşi puse întrebarea groaznică: „Dacă ar apărea acum Florin Salam, oare nu mi-ar zice infidel din cauza dragostei pe care i-o port?” Căci o iubea mai mult decât iubise orice altceva pe lume… dar încă nu era gata să renunţe la idolii săi pentru ea…
Şi pe zi ce trecea, aceste gânduri îl apăsau din ce în ce mai tare şi mai tare, mai greu decât invidia tuturor duşmanilor. Doar când o avea pe ea lângă dânsul, uita de toate şi era fericit. Zâmbea încă de când o vedea la depărtare mărind din ce în ce mai mult pasul spre ea, pe măsură ce bătăile inimii îi creşteau din ce în ce mai tare…
Ea, ea îl aştepta tăcută şi nemişcată… ca oricare altă mătură.
09.08.08
Ghiţă
De cum a deschis ochii, Ghiţă a înţeles că această dimineaţă nu este o dimineaţă care este; „Să moară duşmanii mei şi capra vecinului dacă nu-i aşa!” îşi zise Ghită.
Deşi jumătatea neuronului cocălăresc mai era încă la procesarea imaginilor mirifice ale câmpurilor de căpşuni pe fundalul cărora se auzea începutul uneia dintre melodiile preferate a lui Ghiţă „Portugalia, Portugalia…”, cealaltă jumătate începuse deja să urzească drumul ascensiunii exponenţiale a lui Ghiţă proiectându-i deja imagini de înaltă rezoluţie a viitorului său. Cea mai frumoasă era imaginea lui Ghiţă, boss de boss în maşina sa decapotabilă, cu lanţ de aur la gât şi înconjurat de multe fete foarte sumar îmbrăcate, ale căror capacităţi intelectuale erau mult sub neuronul său. În timp ce el şi cu bagaboantele sale se distrau pe ritmurile manelelor comandate fără număr de Ghiţă, pe planul din spate erau toţi duşmanii lui, care de frică şi de invidie beau rachiu de sfeclă.
Îmbiat de dulceaţa visului aievea, Ghiţă zâmbi. Avea un zâmbet superb, dinţii lui aşezaţi în formă de evantai, în culori variind de la galben-maro până la dinte lisă le dădeau tuturor celor care-l vedeau impresia că natura era mult prea bine dispusă atunci când a pornit experimentul nereuşit al cărui efect este Ghiţă. Şi râdeau… Ghiţă era cel mai tare comediant din parcare…el doar deschidea gura şi lumea începea să râdă. Desigur, nici aici Ghiţă nu scăpase de invidia duşmanilor săi, care nu scăpau nici o ocazie să-l numească „jertfă a avortului”, „eroarea prezervativului”şi „ruşinea companiei Durex”.
Dar Ghiţă nu-i băga în seamă: el ştia că are talent. Şi atunci, neuronul lui zvâcni! Glasul interior, răguşit de la fumul de ţigară şi vociferatul manelelor, de la care încă se mai simţea acel iz neasemuit al micilor şi berii consumate acum un an de zile, îi spuse: „Ghiţă, tu eşti alesul! Tu ai talent de talent să moară duşmanii fără număr! Tu o să fii boss de boss şi mare baştan!!! Dar până atunci, Ghiţă, pune mâna pe mătura din dotare şi marş la serviciu!
