Aproape că intrasem în disperare din cauza faptului că nu mai găseam ceva nou pentru un alt articol pe acest blog; aproape că începusem să cred că prostia cel puţin a început să se camufleze mai bine în paginile de pe Internet când, ce văzui? Reportajul de aici în care se spune că cel mai mare gospodar preşedintele Republicii Moldova îi roagă pe jurnalişti să fie mai puţin critici la adresa ţării lor pentru că astfel, crede el că “doar în aşa condiţii Moldova va reuşi să adere cât mai curând la Uniunea Europeană”.

Nu pot să zic nimic mai mult decât că îl admir profund pe Domnul Preşedinte (a se consemna utilizarea majusculelor) şi l-aş nominaliza pentru un premiu Nobel. Păi cum să nu, dacă omul, şeful statului, care până acum nu şi-a depăşit condiţia umană, astăzi dă dovadă de un geniu nemaipomenit în reformularea teoriei relativităţii: “O entitate (în cazul de faţă Republica Moldova) se apropie de o altă entitate relativ superioară (UE în cazul în care nu v-aţi dat seama) dacă observatorul îşi mută poziţia astfel încât distanţa dintre cele două să i se pară mai mică”.

Desigur, atât această afirmaţie pur genială, cât şi autorul ei (nu eu cel care am reformulat-o) vor persista în condiţia de geniu şi vor rămâne neînţeleşi de societate, dar această soartă crudă îi paşte pe toţi cei care într-un final reuşesc să facă măreţul salt al dezicerii de sine şi să-i roage pe jurnalişti să fie mai puţin critici faţă de conducerea pe care o reprezintă.

Nu că ar exista şi jurnaliști din alte ţări sau opinie publică, dar asta este o altă poveste…