07.17.08
Cu năframa-n vârf de băţ!…
Aproape că intrasem în disperare din cauza faptului că nu mai găseam ceva nou pentru un alt articol pe acest blog; aproape că începusem să cred că prostia cel puţin a început să se camufleze mai bine în paginile de pe Internet când, ce văzui? Reportajul de aici în care se spune că cel mai mare gospodar preşedintele Republicii Moldova îi roagă pe jurnalişti să fie mai puţin critici la adresa ţării lor pentru că astfel, crede el că “doar în aşa condiţii Moldova va reuşi să adere cât mai curând la Uniunea Europeană”.
Nu pot să zic nimic mai mult decât că îl admir profund pe Domnul Preşedinte (a se consemna utilizarea majusculelor) şi l-aş nominaliza pentru un premiu Nobel. Păi cum să nu, dacă omul, şeful statului, care până acum nu şi-a depăşit condiţia umană, astăzi dă dovadă de un geniu nemaipomenit în reformularea teoriei relativităţii: “O entitate (în cazul de faţă Republica Moldova) se apropie de o altă entitate relativ superioară (UE în cazul în care nu v-aţi dat seama) dacă observatorul îşi mută poziţia astfel încât distanţa dintre cele două să i se pară mai mică”.
Desigur, atât această afirmaţie pur genială, cât şi autorul ei (nu eu cel care am reformulat-o) vor persista în condiţia de geniu şi vor rămâne neînţeleşi de societate, dar această soartă crudă îi paşte pe toţi cei care într-un final reuşesc să facă măreţul salt al dezicerii de sine şi să-i roage pe jurnalişti să fie mai puţin critici faţă de conducerea pe care o reprezintă.
Nu că ar exista şi jurnaliști din alte ţări sau opinie publică, dar asta este o altă poveste…
07.12.08
Stând pe tuşă…
Din păcate, trebuie să recunosc: m-am oprit din avântul criticii prostiei deoarece, din nou din păcate, nu am mai gasit nimic de criticat. Totuşi, cred cu fermitate că de vină e norocul meu, de fapt norocul autorilor, că încă nu am dat de un articol căruia să-i aplic reţeta de ou cu oţet. Nici pe departe nu vreau să mă gândesc că nu mai am articole din categoria celor menţionate mai sus… până la urmă, conform citatului marelui Einstein: “Două lucruri sunt infinite: Universul şi prostia umană. De primul nu sunt sigur”.
Aşa că, aştept şi caut…
07.08.08
FII geniu…
Toate bune şi frumoase cu facultatea până în momentul în care aceasta ia sfârşit. Vrei nu vrei, după trei ani de DOTA, Counter-Strike, bere, distracţii şi exerciţii intense de frecat menta ros pantalonii în fund stând la cursuri şi laboratoare unii colegi de ai mei cad în melancolie profundă şi cum aceasta este rudă cu spiritul liric (în viziunea unora) colegii sus-menţionaţi purtaţi în avântul liric pe aripile melancoliei mai scriu câte o amintire despre facultate, colegi etc.
Ok, şi ce e rău în asta? Nimic, atât timp cât autorul este conştient de ceea ce scrie. Ca să trec la subiect: am găsit ceva timp în urmă articolul de aici în care, colegul meu de facultate aflat ” in ultima suta de metrii la facultatea de informatica din cadrul U.A.I.C. (Universitatea Alexandru-Ioan Cuza)” se întreabă ce a văzut interesant la Facultatea de Informatica şi de ce anume s-a apucat de ea şi încearcă să-şi răspundă.
De fapt, el chiar crede că răspunde la întebare, pe când eu am catalogat chestia respectivă ca fiind încercare în primul rând din cauza multitudinii greşelilor gramaticale (sindromul Yahoo Messenger User).
Ignorând greşelile, firul epic al naraţiunii respective face o incursiune în viaţa autorului începând cu amintirea primului calculator şi până în momentul publicării articolului respectiv, pentru ca, imediat după introducere să dezvăluie misterul greşelilor. De fapt, nu este vorba doar de greşeli; autorul din prostie pură modestie umană îşi dezvăluie condiţia de geniu abia acum, la sfârşit de facultate:
“Astfel pe vremea cand lumea se juca cu Z80-uri sau cum sunt mai bine cunoscute la noi HC-uri eu eram un copil cu nabadai care in ,,timpul liber” scria cod Basic. De fapt si de drept nu mai stiu daca aveam 4 sau 5 ani pe vremea cand incepusem sa tastez primele linii de cod in asa maniera incat sa pot sa rulez codul si calculatorul sa deseneze masinute, avioane si alte asemenea.”
Astfel, în avântul prostiei modestiei şi spiritului liric, autorul aduce lumii primele dovezi ale geniului său, probabil efecte ale maximei lui Einstein “If A is a success in life, then A equals x plus y plus z. Work is x; y is play; and z is keeping your mouth shut.” auzită într-o viaţă anterioară. Transhumanţa l-a determinat pe autor să deducă o nouă formulă optimizată, deoarece acesta şi ” în timpul liber scria cod Basic”. Mai mult de atât, geniul autorului şi experienţa vieţilor anterioare îl făceau un adevărat copil-minune în ochii contemporanilor părinţilor săi actuali:
“Stiu insa clar ca nu stiam nici macar alfabetul si cu cifrele stateam si mai rau, dar cumva printr-o minute stiam sa folosesc primitivele drawline si circle, care primeau ca ceea ce stiu acum ca se numesc argumente numere intre 0 si 255. Ba chiar pe vremea aia stiam mai multe primitive, pentru ca stiu ca mai si faceam sa ,,palpaie” ecranul si sa schimb fundalul si multe alte asemenea. Eu de fapt si de drept ma jucam, nu in nisip ci pe tastatura [...]“
În acest context, autorul poate fi asemuit unui mare personaj din filmele fantastice literatura universală – Neo, Alesul care putea să vadă codul fiecărui personaj din Matrix direct la run-time.
Bineînţeles că la acest moment apar mai multe teorii legate de modul de expunere a naraţiunii. Elita cercetătorilor din domeniul codurilor şi criptografiei consideră ca acest mesaj se aseamănă cu scrisorile criptate despre care vorbea Nostradamus într-o epistolă a sa şi că acest în mesaj greşelile nu sunt altceva decât o modalitate de a le sugera savanţilor că mesajul este criptat şi este foarte important pentru omenire. Scepticii, duşmanii şi invidioşii geniului consideră că aceste greşeli nu sunt altceva decât o urmare a faptului că autorul în avântul geniului său a uitat, sau poate că nici nu a ştiut să scrie corect gramatical…
Până la urmă, cum ne permitem noi, muritorii de rând să îi cerem unui astfel de geniu să scrie conform normelor stabilite?
07.04.08
Hello world!
Ok, toate bune şi frumoase, am hotarât şi eu sa-mi fac un blog. Nu o sa încep în continuare să înşir pe rând argumente sau fapte care au dus spre aceasta decizie; mi-am făcut un blog pur şi simplu. (De fapt, ziceam mai de mult, mai în glumă, mai în serios să-mi fac unul, dar mi l-am făcut abia acum deoarece acum am mai mult timp liber).
Şi dacă tot am pus la acest (articol cred) tag-urile “editorial” şi “despre” păi astea să fie. Am terminat cu licenţa, am mai trecut (cu bine) de o altă treaptă a vieţii (nu m-am împiedicat şi nici nu m-am lovit la cap) şi mi-a trecut prin cap ideea că ar trebui să dau frâu liber spiritului meu critic prin intermediul acestui blog. Da, despre asta e vorba… îmi propun să fac ou cu oţet (şi alte combinaţii dezastruoase) ceea ce o să mi se pară mie că trebuie criticat din ceea ce gasesc eu pe net. Recunosc, ideea vine de la http://pitzipoanca.org/ şi http://www.cocalari.com/ dar în calitate de surse de insiraţie au fost multe altele…
Până şi denumirea “Default Page” este inspirată de la o aplicaţie super-mega-ultra-extra idiot proiectată şi implementată în cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi; nu, nu este vorba de sit-ul Universităţii ci de magnifica (în idiotismul proiectării şi implementării) aplicaţie SimsWeb. Cel puţin nici până în momentul în care scriu aceste rânduri nu s-a sinchisit nimeni să-i schimbe titlul din cel generat de mediul de dezvoltare (probabil Visual Studio) în unul cât de cât mai omenesc.
Dar, despre inspiraţie mai târziu… Concluzionând: aici îmi propun să îmi exersez şi să îmi dezvolt spiritul critic debitând asupra a ceea ce cred eu că merită acest efort. Un singur lucru sper: să se citească cu zâmbetul pe buze.
